ro
Societate
29 Aprilie, 2025 / 19:16
/ Acum 6 ore

Poliția Republicii Moldova va fi reorganizată

Poliția din Republica Moldova urmează să fie reorganizată într-un nou format administrativ, prin crearea a trei direcții regionale de poliție – Nord, Centru și Sud – și a două direcții teritoriale: una pentru municipiul Chișinău și alta pentru UTA Găgăuzia, comunică MOLDPRES.

Un proiect de lege în acest sens a fost examinat astăzi de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică.

Potrivit autorilor, obiectivul principal al reformei este reducerea cheltuielilor administrative, optimizarea gestionării funcționale și creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor. Una dintre măsurile-cheie prevede reducerea timpului de reacție al patrulelor cu cel puțin 15 minute, datorită implementării principiului „cea mai apropiată patrulă”, indiferent de sectorul sau raionul în care are loc incidentul.

Proiectul mai stipulează o delimitare clară a atribuțiilor între Poliție și Inspectoratul General de Carabinieri (IGC). În timp ce polițiștii vor fi responsabili de menținerea ordinii și securității publice, carabinierii vor acționa la solicitare pentru asigurarea și restabilirea acesteia.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Afacerilor Interne.