ro

 

Societate
29 Ianuarie, 2026 / 17:22
/ Acum 3 ore

VIDEO // Președintele Parlamentului, în vizită la Bălășești, raionul Sângerei

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vizitat centrul comunitar pentru seniori din satul Bălășești, raionul Sângerei, deschis cu sprijinul financiar al Germaniei. Aici, persoanele în vârstă pot participa la activități de socializare, recreere și educație, relatează MOLDPRES.

Igor Grosu a subliniat că centrul este destinat în special seniorilor, oferindu-le oportunități de socializare, activități recreative și instruiri menite să promoveze îmbătrânirea activă.

„În comuna Bălășești acum există un centru comunitar pentru persoane în etate. Aici seniorii vin să socializeze, au parte de activități de zi, instruiri, toate menite să încurajeze îmbătrânirea activă”, a declarat Igor Grosu.

Centrul face parte dintr-un program național de dezvoltare a comunităților, fiind primul dintre cele 15 centre comunitare pentru seniori care urmează să fie deschise cu sprijin financiar din Germania. 

Pe lângă centrul comunitar, în Bălășești a fost inaugurat și un stadion modern, investiție realizată prin programul guvernamental Satul European II. 

„Prin programele Satul European în Sângerei sunt investite circa 130 de milioane de lei. Treptat, dezvoltăm localitățile”, a declarat Igor Grosu.

Programul Național „Satul European II” este a doua ediție a inițiativei guvernamentale menite să sprijine dezvoltarea infrastructurii în localitățile rurale și urbane mici din Republica Moldova. La prima etapă, autoritățile au prevăzut un buget inițial de aproximativ 600 de milioane de lei, iar primăriile pot primi finanțări de până la 10 milioane de lei pentru proiecte de infrastructură, inclusiv pentru alimentarea cu apă potabilă, canalizare, iluminat sau eficientizarea clădirilor publice.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

Ceață densă și vizibilitate redusă pe drumurile naționale. Șoferii sunt îndemnați la prudență

/ Acum 18 ore

Agenda evenimentelor, joi, 29 ianuarie

/ Acum 19 ore

Un bărbat de 35 de ani a fost omorât în capitală. Cinci persoane, reținute de polițiști

/ Acum 20 ore

Trei instituții medicale din raionul Soroca, dotate cu dispozitive performante cu susținerea CNAM

/ Acum 20 ore

Meteorologii prognozează pentru joi ceață, polei și precipitații mixte în nordul țării

/ Acum 21 ore

Peste 190 000 de persoane au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate în luna decembrie

/ Acum 23 ore

Consumatori din mai multe localități rămân deconectați de la energia electrică

/ Acum 1 zi

Orarul desfășurării olimpiadelor raionale și municipale a fost modificat

/ Acum 1 zi

Atenționare de călătorie pentru Republica Macedonia de Nord: proteste ale transportatorilor de marfă la frontiere

/ Acum 1 zi

Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Autoritățile nu exclud faptul că Alexandru Pînzari ar putea să părăsească țara prin regiunea transnistreană”

/ Acum 1 zi

Lecții online, cu prezență fizică sau recuperate ulterior. Cum au activat miercuri școlile din țară

/ Acum 1 zi

Un grant de 10 milioane de euro va fi utilizat pentru a consolida serviciile esențiale pentru copii și familii din Republica Moldova

/ Acum 1 zi

VIDEO // Organizatorul contrabandei cu cocaina ascunsă în televizor, trimis în judecată

/ Acum 1 zi

Condiții mai bune pentru educația timpurie: 30 de grădinițe din Chișinău vor fi modernizate și reabilitate energetic