ro

 

Economie
03 Aprilie, 2026 / 15:14
/ 29 Ianuarie, 2026

Modificări la normele sanitar-veterinare: condiții mai bune pentru creșterea porcilor, mai aproape de standardele UE privind bunăstarea animalelor

Prevederile unui nou proiect aprobat miercuri de Guvern vizează îmbunătățirea condițiilor de creștere și îngrășare a porcilor, prin completarea normelor sanitar-veterinare cu recomandări practice privind bunăstarea animalelor, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.

Documentul prevede introducerea unei anexe speciale în legislația de profil, care va include măsuri concrete pentru gestionarea mai eficientă a porcinelor în exploatații.

„Accentul este pus pe prevenirea stresului la animale, reducerea comportamentelor agresive și asigurarea unui mediu de creștere mai adecvat, adaptat nevoilor fiziologice și comportamentale ale porcilor”, explică Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA).

Potrivit proiectului, recomandările vor putea fi aplicate gradual, în funcție de capacitățile fiecărei ferme, astfel încât tranziția să nu impună constrângeri financiare bruște producătorilor. Fermierii vor beneficia de sprijin informațional și consultativ din partea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care va oferi ghidare privind implementarea bunelor practici.

Autoritățile subliniază că aplicarea noilor prevederi va contribui la creșterea nivelului de bunăstare a animalelor și la diminuarea practicilor invazive utilizate în prezent în unele exploatații. Totodată, măsurile sunt menite să consolideze încrederea consumatorilor în calitatea și siguranța produselor din carne provenite din fermele autohtone.

Pe termen mediu și lung, modificările aprobate vor sprijini modernizarea sectorului zootehnic și vor crea premisele necesare pentru participarea fermierilor din Republica Moldova la programe europene de sprijin, axate pe bunăstarea animalelor și dezvoltarea durabilă a fermelor.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Fiscul atenționează privind tentative de fraudă prin apeluri telefonice în numele unor instituții publice și financiare

/ Acum 1 zi

Parlamentul a modificat procedura de numire și demitere a membrilor organelor de conducere ale BNM

/ Acum 1 zi

Regulile fitosanitare au fost actualizate, pentru a preveni introducerea organismelor dăunătoare în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Transportul maritim, reglementat: Moldova aderă la Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțele maritime

/ Acum 1 zi

VIDEO // Drumarii intensifică lucrările de întreținere și securizare a rețelei rutiere naționale

/ Acum 1 zi

Peste 3000 de tone de benzină și motorină, importate miercuri în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

VIDEO // Măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor: peste 120 de cereri pentru rambursarea TVA au fost depuse de agricultori pentru creșterea lichidităților

/ Acum 1 zi

VIDEO // AIPA a valorificat 40% din fondul anual pentru agricultură în primele trei luni ale anului 2026

/ Acum 1 zi

Dolarul se ieftinește cu 20 de bani

/ Acum 1 zi

DOC // Energia electrică, mai ieftină: tarifele micșorate au intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Transport public eficient: delegația MIDR a studiat modelul din Riga

/ Acum 1 zi

MDED estimează o creștere a PIB de 2,2% în anul 2026, urmată de o accelerare graduală pe termen mediu

/ Acum 1 zi

Ministrul Energiei: „Crizele recente ne determină să accelerăm reformele și să investim mai mult în infrastructura energetică”

/ Acum 1 zi

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”