Privatizarea locuințelor a fost prelungită până în anul 2029
Termenul-limită pentru privatizarea locuințelor va fi extins până în anul 2029, iar utilizarea buteliilor de gaz în blocurile locative va fi interzisă. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege aprobat de Parlament astăzi în prima lectură, cu votul a 77 de deputați, comunică MOLDPRES.
Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, propune prelungirea termenului de privatizare până la data de 31 mai 2029. În prezent, acesta urmează să expire la 31 mai 2026.
Autoritățile explică necesitatea extinderii prin faptul că un număr semnificativ de cetățeni nu au reușit să-și privatizeze locuințele din diverse motive, inclusiv lipsa resurselor financiare, documente expirate sau absența din țară. De asemenea, în unele cazuri, familiile social vulnerabile nu au ajuns la un acord comun pentru inițierea procedurii.
Datele arată că, în perioada 2021–2025, au fost privatizate 1 231 de locuințe, iar alte 2 651 rămân eligibile. După expirarea noului termen, locuințele neprivatizate vor primi statut de locuințe sociale și vor fi gestionate de autoritățile administrației publice locale.
Proiectul introduce și noi reguli de siguranță, interzicând utilizarea, depozitarea și păstrarea buteliilor de gaze comprimate sau lichefiate în interiorul blocurilor locative. Măsura vine în contextul riscurilor majore de explozii și incendii asociate acestor echipamente.
Autoritățile amintesc că astfel de incidente au avut consecințe grave în trecut, inclusiv explozia din 2018 din Chișinău, soldată cu patru decese și distrugerea mai multor apartamente.
Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua. După adoptare, legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Vaccinarea împotriva hepatitei B, extinsă pentru adulții cu risc sporit de infectare. CNAM alocă fonduri pentru 13,8 mii de doze
Un taximetrist a fost condamnat la opt luni de închisoare după ce ar fi pretins 400 de euro pentru a influența angajați ai poliției
CSM a lansat concurs pentru ocuparea a 15 funcții de judecător în Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău
Polițiștii din Brigada „Fulger” desfășoară exerciții tactice în Basarabeasca
Agenda evenimentelor, marți, 28 iulie
METEO // Ploi slabe pe alocuri și vânt intensificat. Cum va fi vremea pe 28 iulie
Igor Grosu: „Cetățenii vor beneficia de compensații pentru perioada rece a anului”
SATUL EUROPEAN // Un complex sportiv multifuncțional modern a fost construit în satul Fetești, raionul Edineț
Dan Perciun respinge acuzațiile Primăriei Chișinău privind reforma „Restart” și cere păstrarea terenurilor pentru noi școli și grădinițe
Peste 100 de accidente rutiere cu implicarea bicicliștilor, înregistrate de la începutul anului. Poliția îndeamnă conducătorii să respecte regulile de siguranță
Concurs pentru localitățile care vor să îmbunătățească accesul la apă potabilă
CSM a anunțat concursuri pentru funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel
Absolvenții, așteptați în învățământul profesional tehnic. MEC oferă indemnizații de până la 375 de mii de lei
FOTO // Peste 200 de copii de la Grădinița nr. 4 din Cahul vor beneficia de condiții moderne. Igor Grosu: „Vom ajunge să asigurăm astfel de condiții pentru toți copiii”
Prioritatea absolută este apa potabilă pentru oameni, anunță premierul Vasile Tofan. Măsuri dispuse pentru furnizori, agenți economici și autorități locale
Premierul Vasile Tofan, despre tariful la gaze: „60% nu putem influența, dar la celelalte 40% este loc de optimizare”
Cod roșu de scurgere redusă a apei pe mai multe râuri din Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan anunță noi măsuri pentru asigura piața cu motorină și a proteja consumatorii de scumpiri: „Trebuie să intervenim înainte ca problemele să se amplifice”
VIDEO // Alertă hidrologică. Gheorghe Hajder: „Este mai bine să ne pregătim decât să acționăm după”
Protest în fața Parlamentului împotriva majorării tarifelor la gaze. Igor Grosu cere opoziției soluții: „Să vină cu propuneri de restructurare a Moldovagaz”
VIDEO // Premierul a anunțat o serie de noi măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
O persoană a pierdut peste 460 mii de lei după un apel fals despre credite
FOTO // Viitorul european al Republicii Moldova, dezbătut de vicepremierul Cristina Gherasimov și tineri din întreaga țară
FOTO // Magistrala de apă Chișinău–Strășeni–Călărași avansează cu peste 46 de kilometri de conductă construiți
Hotărârile judecătorești vor putea fi recunoscute mai ușor peste hotare. Moldova aderă la Convenția de la Haga
Particularitățile alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei vor fi incluse în Codul Electoral. Igor Grosu: „Să avem o Adunare legitimă, votată de cetățeni”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre criza energetică: „Nu riscăm să rămânem fără carburanți”
VIDEO // Schemă de contrabandă cu 7,2 milioane de țigări. Organele de forță au descins cu 14 percheziții în nordul țării
Peste 10 mii de candidați au depus dosarele de admitere în universitățile din țară, în prima zi de la lansarea concursului
Republica Moldova aliniază cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării la standardele europene