Reforma justiției, discutată de membrii CSP cu experți europeni
Reprezentanții Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au avut astăzi o întrevedere cu Primož Vehar, adjunct al șefului de echipă pentru componenta „Reforme instituționale – armonizare legislativă” din cadrul proiectului „Moldova Europeană – Sprijin pentru integrarea în UE”, comunică MOLDPRES.
Discuțiile au vizat identificarea modalităților de valorificare a sprijinului oferit Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cu accent pe reformarea și consolidarea sistemului de justiție.
Participanții au abordat subiecte legate de întărirea capacităților instituționale ale CSP, precum și alinierea cadrului normativ și instituțional la standardele și acquis-ul Uniunii Europene.
Un punct distinct al întrevederii l-a constituit elaborarea Termenilor de referință pentru asistența tehnică oferită prin proiect, inclusiv sprijinul aferent Capitolului 23 – Sistemul judiciar și drepturile fundamentale, cu accent pe independența, responsabilitatea, integritatea și eficiența sistemului Procuraturii.
La discuții a participat și Lucia Popescu, membră a Consiliului Superior al Magistraturii, întrevederea având un caracter interinstituțional și fiind orientată spre coordonarea priorităților comune ale instituțiilor de autoadministrare din sectorul justiției.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat va fi reorganizat într-o nouă autoritate de meteorologie și monitorizare a mediului
Procurorii au contestat sentința în cazul lui Vladimir Plahotniuc. PA: „Pedeapsa aplicată este prea blândă și nu reflectă gravitatea faptelor comise”
Ajutorul material anual acordat veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial va crește până la 30 de mii de lei
O femeie a fost salvată dintr-o prăpastie după ce a căzut de pe o stâncă la Țîpova
VIDEO // Copiii cu dizabilități vor beneficia de o plată anuală în valoare de 3 000 de lei. Ministra Natalia Plugaru: „Este o acțiune importantă și necesară pentru mii de familii din țara noastră”
Pompierii au lichidat un incendiu izbucnit în subsolul unui bloc de locuit din Chișinău
CNAM a investit 1,35 milioane de lei în digitalizarea serviciilor de cardiologie intervențională
Doi cetățeni străini, condamnați după ce au încercat să vândă ilegal o mașină închiriată din Chișinău
FOTO // Jurnaliști din mai multe state europene efectuează o vizită în Republica Moldova pentru a explora potențialul economic și valorile noastre culturale
MEC condamnă tentativele de distribuire în mediul online a conținutului ilegal care afectează profesorii și elevii
Un taximetrist din Chișinău a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru trafic de copii
Președinta Maia Sandu felicită locuitorii din UTA Găgăuzia cu ocazia sărbătorii Hederlez: „Această zi ne amintește cât de importante sunt rădăcinile și valorile pe care le împărtășim”
Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
FOTO // Podul de Flori – 36 de ani: de la gest simbolic la proiecte concrete între Republica Moldova și România
BTA: Aproape un sfert dintre angajații din sectorul privat din Bulgaria lucrează pentru companii multinaționale
Republica Moldova devine, în premieră, gazda unui eveniment dedicat folclorului mondial
Eugen Secrieru, numit director al Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală
Nivelul apei în scădere pe Nistru: Gheorghe Hajder îndeamnă la consum responsabil
UE va deveni cofondator al tribunalului special privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
VIDEO // Un tânăr a fost reținut după ce ar fi jefuit un copil de 10 ani din Strășeni
Un nou regulament privind racordarea la rețelele electrice, aprobat de ANRE: reguli clare, acces echitabil și mecanisme moderne
Monede comemorative și bijuterii ascunse, depistate de vameșii de la Leușeni
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță lansarea unor proiecte majore de modernizare a infrastructurii de gestionare a deșeurilor
Primul tronson de cale ferată electrificată din Republica Moldova, parte a conexiunii cu UE. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Un pas strategic spre transport modern, mai ieftin și mai eficient”
SUA și Iran se apropie de un acord asupra unui memorandum de o pagină pentru încheierea războiului
Un șofer din Râșcani a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce a fost prins beat la volan
Perspectivele privind dezvoltarea pieței de capital și rolul pieței financiare în susținerea accesului la locuințe, prezentate de Anca Dragu la Reuniunea Plenară ECBC din Norvegia
Ministra Natalia Plugaru anunță un set de măsuri pentru a preveni plecarea minorilor de acasă: „Locul copiilor este în familie, de aceea vom extinde serviciile sociale de sprijin”
Ambasadoarea Iuliana Gorea-Costin: „Podul de Flori a fost o sărbătoare a sufletului reînviat, o descătușare”
VIDEO // Expoziția „Republica Moldova prezintă” va fi organizată la Brașov în perioada 27-28 iunie