Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va merge la Budapesta pentru a convinge autoritățile ungare să sprijine deschiderea clusterelor de negocieri cu UE
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua săptămâna viitoare o vizită la Budapesta, unde va discuta cu autoritățile ungare despre parcursul european al Republicii Moldova și va pleda pentru sprijinirea țării noastre în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, în special pentru deschiderea clusterelor de negocieri. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV, transmite MOLDPRES .
„Săptămâna viitoare voi avea o vizită la Budapesta. Voi profita de ocazie să transmit din prima sursă despre cum stau lucrurile în Republica Moldova, argumentele în favoarea deschiderii clusterelor. Lucrul acesta trebuie să îl facem constant”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a subliniat că autoritățile de la Chișinău trebuie să țină cont de calendarul electoral din statele membre ale Uniunii Europene și să intensifice dialogul cu partenerii europeni pentru a explica progresele și realitățile din Republica Moldova.
„Trebuie să ținem cont de calendarul electoral din țările membre ale Uniunii Europene, să găsim timp în agenda noastră, să găsim timp în agenda lor, să îi invităm la noi atunci când sunt dispuși să vină, să le oferim toată informația, să îi aducem nu numai în capitală, să îi ducem și în localitățile țării, să discute cu cetățenii, pentru a le transmite și a ne asigura că înțeleg pe bune cum stau lucrurile în Republica Moldova”, a spus Grosu.
Potrivit oficialului, dialogul direct cu reprezentanții statelor membre este cu atât mai important în contextul în care în mai multe țări europene partidele suveraniste și extremiste obțin un sprijin politic tot mai mare.
„În general, întreaga lume trece prin această perioadă când suveraniști, partide extremiste obțin suport politic și am mai văzut că unele și-au ajustat discursul în cadrul guvernării. Dar nu spun asta pentru a valida această ipoteză. Trebuie să fim atenți să comunicăm, să le explicăm”, a menționat președintele Parlamentului.
Igor Grosu a atras atenția și asupra riscurilor generate de utilizarea rețelelor de socializare și de fluxurile financiare netransparente, despre care spune că trebuie luate în calcul în dialogul cu partenerii occidentali.
„Revin la ceea ce am spus și partenerilor occidentali: nu trebuie să subestimăm pericolele care persistă în felul cum sunt folosite rețelele de socializare, banii murdari, netransparenți”, a conchis Igor Grosu.
Ungaria a reprezentat în ultimii ani unul dintre principalii factori care au complicat avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova, după ce guvernul condus de Viktor Orbán a blocat deschiderea negocierilor cu Ucraina, dosarele celor două țări fiind practic legate. Situația s-a schimbat în 2026, după venirea unei noi guvernări la Budapesta. Premierul ungar, Péter Magyar, a renunțat la blocaj, iar statele membre au putut deschide în iunie primul cluster de negocieri cu Republica Moldova. În iulie, UE a deschis și Clusterul 6, privind relațiile externe.
Vizita președintelui Parlamentului, Igor Grosu, are loc în contextul în care poziția Ungariei este importantă pentru accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova, inclusiv pentru deschiderea următoarelor clustere de negocieri. Chișinăul încearcă astfel să își consolideze sprijinul politic în capitalele statelor membre ale UE.
FOTO // Viitorul european al Republicii Moldova, dezbătut de vicepremierul Cristina Gherasimov și tineri din întreaga țară
Eugen Tomac: „România are mecanisme care pot accelera integrarea europeană a Republicii Moldova”
VIDEO // Capacitatea administrației publice din Moldova, apreciată de experți europeni
Următorii pași în negocierile de aderare la UE, discutați la Chișinău
FOTO // Primari din Republica Moldova învață din experiența României cum să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților
Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al Republicii Moldova
R. Moldova își propune să deschidă toate capitolele de negociere cu UE în următoarele șase luni. Cristina Gherasimov: „Toate instituțiile statului lucrează la capacitate maximă”
Finalizarea negocierilor de aderare la UE și pregătirea semnării Tratatului de Aderare până în 2028, printre obiectivele Guvernului Tofan
Viceministra cipriotă pentru Afaceri Europene, Marilena Raouna, a fost decorată cu „Ordinul Onoarei”
Cristina Gherasimov: „Moldova avansează spre UE prin muncă și cu sprijinul partenerilor europeni”
Mesajul premierului desemnat Vasile Tofan după deschiderea negocierilor pe Clusterul 6: „Obligația noastră este să concentrăm eforturile pentru a deschide restul capitolelor de negociere și a semna Tratatul de Aderare”
Ministrul irlandez pentru Afaceri Europene și Apărare: „Republica Moldova a realizat un progres semnificativ și a demonstrat alinierea strategică la valorile UE”
Republica Moldova își menține calendarul de aderare la UE. Eugeniu Osmochescu: „Obiectivul nostru rămâne neschimbat”
Comisara europeană, Marta Kos, după deschiderea negocierilor privind Clusterul 6: „Republica Moldova este studentul cu cea mai bună performanță din clasa mea”
Speakerul Igor Grosu a îndemnat cetățenii să vină la Gala „Te cânt, Patrie și Neam”: „Să celebrăm prin muzică și cultură unitatea și dragostea de țară”
Avertisment pentru moldovenii care caută de muncă în Grecia: anumite oferte pot ascunde activități ilegale
Deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001
FOTO // Un sistem de irigare pentru 87 de hectare este construit în satul Plop din raionul Dondușeni
Tentativă de escrocherie la Ialoveni: suspectul a fost reținut în flagrant
VIDEO // Factura la gaz va include date privind achitările efectuate după încheierea perioadei de facturare
DOC // Reguli noi pentru colectarea deșeurilor și serviciile de salubrizare, publicate în Monitorul Oficial
Moldova va extrăda pentru prima dată o persoană către India. Bărbatul este acuzat de omor și trafic de droguri
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va merge la Budapesta pentru a convinge autoritățile ungare să sprijine deschiderea clusterelor de negocieri cu UE
Euronews: Chișinăul a avansat mai rapid decât capacitatea de evaluare a Bruxelles-ului, iar Comisia Europeană își redirecționează resursele către Moldova
Ministerul Justiției prelungește concursul pentru funcția de membru al Colegiului disciplinar al judecătorilor. Dosarele pot fi depuse până pe 9 octombrie
Igor Grosu, despre reforma administrației publice locale: „Noua hartă administrativă a Moldovei va avea mai puțin de 10 regiuni”
DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european
DOC // Legea privind evaluarea siguranței drumurilor, publicată în Monitorul Oficial. Infrastructura rutieră va fi verificată cel puțin o dată la cinci ani
Vicepremierul Mihai Popșoi, la Sofia: „Bulgaria este un partener de încredere al Republicii Moldova și un susținător al parcursului nostru european”
VIDEO // Un bărbat a fost reținut la Drochia după ce s-ar fi dat drept specialist în combaterea criminalității cibernetice și ar fi lăsat o femeie fără 92.000 de lei