ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A început campania electorală pentru alegerile prezidențiale

10:03 | 30.09.2016 Categorie:

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din această toamnă începe astăzi, 30 septembrie, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rodica Ciubotaru, a specificat că doar candidaţii înregistraţi anterior de CEC pot începe procesul de agitaţie. „Totodată, concurenţii electorali care au depus ieri setul de documente, vor aştepta ca CEC, în decursul a şapte zile, să verifice actele prezentate și să decidă înscrierea acestora în competiția electorală”, a menţionat Ciubotaru.

Conform Codului electoral, concurenţii înscrişi în cursa prezidenţială „pot face agitaţie în cadrul adunărilor, mitingurilor, întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, expunerea de afişe electorale sau alte forme de comunicare”.

În acelaşi timp, autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate ca, în termen de trei zile de la data începerii perioadei electorale, să stabilească şi să garanteze un minim de locuri speciale de afişaj electoral, dar şi localuri pentru desfăşurarea întîlnirilor cu alegătorii. La fel, în ziua alegerilor şi în ziua precedentă alegerilor nu se admite nici un fel de agitaţie electorală. Interdicţia dată nu se referă la informaţiile deja plasate în internet şi la afişele expuse anterior.

Potrivit regulamentului aprobat de CEC, cheltuielile admise în campania electorală sînt de aproximativ 65 de milioane de lei.

De la începutul perioadei electorale, CEC a înregistrat 24 de grupuri de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor înaintaţi la funcţia de Preşedinte al ţării. Din numărul total, doar 16 candidaţi au reuşi să colecteze şi să prezinte la CEC semnăturile necesare.

Totodată, Comisia a înscris pînă în prezent opt candidați în calitate de pretendenți la șefia statului: Marian Lupu - din partea PDM, Mihai Ghimpu - PL, Iurie Leancă – PPEM, Andrei Năstase – PPDA, Ina Popenco – Ravnopravie, Dumitru Ciubașenco - PN, Maia Sandu - PAS şi Igor Dodon - PSRM. În cazul altor opt candidaţi, CEC urmează să se expună pînă la 6 octombrie curent.

img16007762

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!