ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceministrul de Externe Daniela Morari a avut întrevederi cu mai mulți oficiali sloveni

09:13 | 17.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Morari, a avut ieri o întrevedere cu președintele Comisiei parlamentare pentru politică externă, Josef Horvat, și președintele Comisiei parlamentare pentru afaceri europene, Kamal Izidor Shaker, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul întrevederii a fost efectuat un schimb de opinii privind subiectele de actualitate de pe agenda dialogului politic moldo-sloven, colaborarea pe dimensiunea interparlamentară, precum şi posibilităţile de dezvoltare a cooperării la nivelul grupurilor de prietenie și a comisiilor de specialitate.

Viceministrul moldovean a prezentat progresele înregistrate în domeniul integrării europene, precum şi priorităţile Republicii Moldova în vederea valorificării potențialului Parteneriatului Estic pe perioada de pînă la Summit-ul din toamna anului curent. De asemenea, au fost puse în discuţie subiecte privind implementarea reformelor prevăzute de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, reglementarea conflictului transnistrean, perspectivele de dinamizare a relațiilor bilaterale în domenii de interes comun.

În aceeași zi, Daniela Morari s-a întîlnit cu secretarul de stat al Ministerului Administrației Publice al Republicii Slovenia Tanja Bogataj. Cei doi oficiali au discutat despre prioritățile administrației publice din cele doua țări, exprimînd interesul de a realiza un schimb de experiență și expertiză în vederea alinierii la standardele și bunele practici ale Uniunii Europene. Întrevederea a vizat și subiectul guvernării electronice și digitalizării.

img17003665

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!