ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lista substanțelor permise pentru utilizare în producția ecologică va fi aprobată de MAIA și nu de Guvern

13:42 | 27.06.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Lista produselor și substanțelor permise pentru utilizare în producția ecologică va fi va fi aprobată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și nu de Guvern cum se practica anterior. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat în lectura a doua de Legislativ, comunică MOLDPRES.

Anterior această listă era aprobată prin Hotărâre de Guvern, care trebuia modificată anual, conform amendamentelor și regulamentelor UE.

Documentul mai propune o perioadă de tranziție atât pentru operatorii ecologici, cât și pentru organismele de control pentru a se conforma cerințelor prevăzute în Legea privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, adoptată în 2023, precum și prevederilor din actele normative de punere în aplicare a acesteia. Astfel, operatorii ecologici vor iniția procedurile de conformare la cerințele noii legi începând cu 1 ianuarie 2025 și, pentru culturile de toamnă, începând cu toamna anului 2024.

Proiectul de modificare a Legii privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

img24004808

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!