ro
Cultură
23 Aprilie, 2025 / 21:17
/ Acum 6 ore

Premiile Naționale GALEX, înmânate celor mai activi promotori ai lecturii și bibliotecilor

Gala Premiilor Naționale GALEX a avut loc astăzi la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu prilejul Zilei Bibliotecarilor. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii și Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău”, notează MOLDPRES.

Ajuns la cea de-a XIV-a ediție, evenimentul are ca scop promovarea și stimularea activității bibliotecarilor, precum și a persoanelor fizice și juridice care contribuie, prin acțiunile lor, la dezvoltarea bibliotecii ca instituție documentară de importanță strategică.

„Sunt oameni care își dedică activitatea, timpul, energia, inspirația și creația, pentru a dezvolta servicii moderne în bibliotecile noastre, pentru a fi mai aproape de comunități. Prin intermediul premiilor GALEX, aducem recunoștința  tuturor celor care își dedică activitatea bibliotecilor publice din Republica Moldova”, a declarat secretarul de Stat la Ministerul Culturii, Andrei Chistol.

În acest an, Premiile Naționale GALEX au fost oferite la următoarele categorii: cel mai bun om politic susţinător al bibliotecilor, Angela Munteanu-Pojoga; cel mai bun fondator de biblioteci, Constantin Cojocari; cel mai bun scriitor promotor al cărţii şi lecturii, Nicolae Dandiș.

Deținătorul premiului pentru cel mai generos mecena al bibliotecilor a fost desemnat Constantin-Valentin Răducanu, care este directorul general cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

„Premiul pe care îl primim azi aparține celor care au făcut posibil acest proiect, de la parteneri până la bibliotecarii care păstrează zi de zi cultura românească în comunitățile din Republica Moldova. Continuăm să lucrăm pentru astfel de inițiative, care contribuie la legăturile noastre culturale”, a specificat Constantin-Valentin Răducanu.

De asemenea, au fost oferite următoarele distincții: cel mai bun promotor şi susţinător al bibliotecilor, cărţii şi lecturii în mass-media, Roman Știrbu; cel mai bun susținător al politicilor de protejare a patrimoniului cultural național mobil, Veronica Cosovan; cel mai bun partener Institutul European de Studii Politice; cel mai bun bibliotecar al anului 2024 din Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Rodica Baleanu; cel mai bun bibliotecar al anului 2024 din centrele biblioteconomice departamentale, Tatiana Ambroci; cea mai bună lucrare (publicație) în biblioteconomie, „Alexe Rău-un vizionar al biblioteconomiei basarabene”.

Totodată, au fost oferite premii speciale pentru promovarea valorilor europene și a diversității culturale: premiul pentru promovarea valorilor europene și a parcursului european al Republicii Moldova, Natalia Gulco; premiul pentru promovarea diversității culturale și literare, Elina Bolgarina; premiul „Alexe Rău”, Liliana Dolgan.

Premiul GALEX a fost instituit în 2010, denumirea acestuia fiind compusă din primele litere ale numelor lui Gavriil Bilevici și Alexe Rău, doi foști distinși directori ai Bibliotecii Naționale.

GALERIE FOTO // Gala laureaților Premiilor Naționale GALEX, ediția a XV-a