ro
Economie
23 Aprilie, 2025 / 23:55
/ Acum 4 ore

Discuții la nivel înalt între BNM și Grupul Băncii Mondiale despre stabilitate macroeconomică și integrarea europeană a Republicii Moldova

Delegația Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, a avut o serie de întrevederi cu oficiali de rang înalt din cadrul Grupului Băncii Mondiale. În cadrul acestora, s-a discutat despre evoluțiile economice interne și angajamentul băncii centrale de a menține stabilitatea macroeconomică și a interveni cu măsuri pentru a apropia Republica Moldova de standardele europene, transmite MOLDPRES.

Subiectul-cheie al întrevederilor l-a constituit Programul comun FMI-Banca Mondială de evaluare a sectorului financiar (FSAP). Prin această evaluare, BNM își propune să obțină o imagine clară și obiectivă asupra performanței sistemului financiar. Aceasta va facilita identificarea oportunităților de reformare a sectorului, implementarea standardelor internaționale și consolidarea capacității de reacție în fața provocărilor economice.

„Apreciem misiunea de asistență a experților Băncii Mondiale pentru sprijinul oferit în domenii de importanță majoră, cum ar fi sectorul serviciilor financiare digitale, cadrul de finanțare sau rezoluția bancară. Eforturile noastre conjugate înseamnă servicii financiare sigure, accesibile și comode pentru cetățeni”, a menționat Anca Dragu.

Delegația oficială a BNM, condusă de guvernatoarea Anca Dragu, participă la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și FMI, desfășurate în perioada 21-26 aprilie 2025, la Washington, SUA. Pe agenda vizitei sunt planificate întrevederi cu reprezentanți de nivel înalt din cadrul FMI, GBM, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, altor instituții și organizații internaționale.