Ministrul Dorin Junghietu a discutat, la Washington, cu reprezentantul Fondului de Investiții care urmează să preia activele Lukoil
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a discutat, la Washington, cu reprezentantul Fondului de Investiții Carlyle Group Inc., care urmează să preia activele Lukoil, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Energie, discuțiile s-au axat pe tranzacția de preluare de către Carlyle Group a activelor Lukoil International GmbH (LIG), și planurile de dezvoltare mai departe a activelor respective.
Ministrul a reiterat poziția Guvernului Republicii Moldova prin care este salutată intenția companiei de a prelua în gestiune întregul business al LIG din regiune prin intermediul unei companii petroliere specializate, și că urmărește îndeaproape evoluția procesului de aprobare a tranzacției respective de către Biroul OFAC al Trezoreriei Statelor Unite.
Fondul de Investiții Carlyle Group Inc gestionează global active în valoare de peste 400 de miliarde de dolari SUA, având în portofoliu inclusiv active de petrol și gaze în Europa.
Totodată, în cadrul vizitei sale la Washington, ministrul Energiei a avut întrevederi cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale, în cadrul cărora s-a discutat despre progresele și provocările privind proiectele finanțate în Republica Moldova, Linia Independenței Energetice Vulcănești - Chișinău, Proiectul construcției de capacități de cogenerare de înaltă eficiență pe bază de motoare cu ardere internă pe gaz - 55MW, cât și despre opțiunile de finanțare și implementare a unei centrale de cogenerare noi pe gaz de 250MW (electric) și 180 MW (termic).
Ministrul a reiterat importanța strategică a acestor proiecte, iar reprezentanții Băncii Mondiale au reconfirmat sprijinul și susținerea pentru a identifica cele mai optime și accesibile soluții pentru continuarea proiectelor.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 23 – 25 februarie, pentru a participa la Transatlantic Gas Security Summit. Vizita are loc la invitația Secretarului pentru Energie, Chris Wright, și a lui Doug Burgum, Secretar al Internelor.
FOTO // Finanțare nerambursabilă pentru antreprenori: 81 de companii au primit granturi în valoare de 43 milioane de lei
Fiscul atenționează privind tentative de fraudă prin apeluri telefonice în numele unor instituții publice și financiare
Parlamentul a modificat procedura de numire și demitere a membrilor organelor de conducere ale BNM
Regulile fitosanitare au fost actualizate, pentru a preveni introducerea organismelor dăunătoare în Republica Moldova
Transportul maritim, reglementat: Moldova aderă la Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțele maritime
VIDEO // Drumarii intensifică lucrările de întreținere și securizare a rețelei rutiere naționale
Peste 3000 de tone de benzină și motorină, importate miercuri în Republica Moldova
VIDEO // Măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor: peste 120 de cereri pentru rambursarea TVA au fost depuse de agricultori pentru creșterea lichidităților
VIDEO // AIPA a valorificat 40% din fondul anual pentru agricultură în primele trei luni ale anului 2026
Dolarul se ieftinește cu 20 de bani
DOC // Energia electrică, mai ieftină: tarifele micșorate au intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial
Transport public eficient: delegația MIDR a studiat modelul din Riga
MDED estimează o creștere a PIB de 2,2% în anul 2026, urmată de o accelerare graduală pe termen mediu
Ministrul Energiei: „Crizele recente ne determină să accelerăm reformele și să investim mai mult în infrastructura energetică”
Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova–Bumbăta va fi sistată temporar
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Creșterea nivelului apei în râul Nistru poate aduce reziduuri petroliere. Intervenim rapid pentru a menține calitatea apei”
Accident grav la Telenești. Un bărbat de 65 de ani a decedat la fața locului
Noi pete petroliere pe râul Nistru. Autoritățile au dispus consolidarea și extinderea barajelor antipoluare
Autoritățile intensifică măsurile de prevenire și intervenție pe Nistru, în contextul unui nou val de poluare anticipat
VIDEO // Droguri de peste 100 000 de lei. Un bărbat din Comrat, reținut pentru distribuirea substanțelor narcotice
Un nou val de pete de produse petroliere, depistat pe râul Nistru. Autoritățile se convoacă într-o ședință de urgență
Adjuncta șefului PA și un procuror anticorupție au fost audiați de Comisia de evaluare
O serie de evenimente dedicate promovării dialogului intercultural vor fi organizate în contextul Zilei Internaționale a Romilor
Premierul Alexandru Munteanu, în ajunul Zilei Salvatorului: „Dincolo de cifre și intervenții, există ceva ce nu poate fi măsurat: încrederea oamenilor că, în cel mai greu moment, cineva va veni”
În Republica Moldova vor fi construite centrale eoliene mari, cu sisteme de stocare a energiei: 16 oferte depuse la licitație
Peste 5 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală
În sectoarele capitalei vor fi organizate târguri pascale
Experții pentru ocrotirea mediului s-au întrunit într-o nouă ședință de lucru
Casa Albă ar urma să concedieze mai mulți înalți oficiali ai administrației Trump
FOTO // Militarii moldoveni, clasați pe locul II la Competiția Internațională „Cupa Mareșal Jozef Piłsudski”