Un elicopter rus, cu 22 persoane la bord, a efectuat o aterizare forțată în Extremul Orient
Moscova, 16 dec. /MOLDPRES/. Un elicopter de transport Mi-8 a efectuat miercuri o aterizare forțată în Kamceatka (Extremul Orient rus), incidentul soldîndu-se cu un mort, a indicat Comitetul local de anchetă, într-un comunicat, citat de AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Elicopterul, care avea 19 pasageri și trei membri ai echipajului la bord și asigura o legătură locală, a efectuat o „aterizare brutală” în jurul orei 02.10 GMT, la aproximativ 70 km de localitatea Sobolevo, conform aceleiași surse.
„Potrivit primelor informații, o persoană și-a pierdut viața”, precizează comitetul de anchetă, anunțînd deschiderea unei anchete pentru „încălcarea regulilor de securitate în transportul aerian”.
O echipă de salvare de peste 70 de oameni și 12 vehicule au fost mobilizate la locul incidentului, a indicat Ministerul rus pentru Situații de Urgență.
Aparatul companiei aeriene regionale, Vitiaz Aero, care transportă muncitori în domeniul gazelor, a căzut pe o parte în timp ce încerca să ia altitudine, potrivit mass-media ruse.
Accidentele aeriene sînt frecvente în Rusia, deseori acestea fiind atribuite stării aparatelor de zbor sau unor defecțiuni de întreținere a lor, notează AFP.
(Editor A. Răileanu)
Putin introduce în legislație conceptul de „genocid împotriva poporului sovietic” și înăsprește reglementările contra „agenților străini”
Serviciile de informații militare olandeze avertizează că Rusia își intensifică atacurile hibride contra Europei
Funeraliile Papa Francisc vor avea loc sâmbătă
Odesa a fost atacată masiv cu drone
Volodimir Zelenski: Încetarea focului trebuie să fie primul pas către o pace sigură şi durabilă
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral
Discuții privind conflictul din Ucraina: Zelenski anunță că reprezentanți ucraineni se vor afla miercuri la Londra
Decesul Papei Francisc: Funeralii în termen de nouă zile, conclav în termen de o lună
Termenul de depunere a dosarelor la Programul „Curtea Europeană” a fost prelungit
Peste 100 de agricultori din Telița își vor putea iriga terenurile grație unui sistem modern construit cu sprijinul IFAD
Un general rus a fost ucis în explozia unei maşini la Moscova
CNAM a cumpărat un nou lot de vaccin anti-hepatită B destinat adulților
Numărul mașinilor electrice înregistrate în Moldova a crescut constant în ultimii ani
Locuitorii din orașul Căușeni și din alte zece sate vor avea acces la un sistem modern de epurare și canalizare
Măsuri sporite de ordine publică de Paștele Blajinilor. Polițiștii vor fi prezenți în teren, iar traficul va fi restricționat pe unele străzi din capitală
CEC anunță că pentru alegerile locale noi s-au înregistrat 23 de candidați pentru funcția de primar
Meteorologii au emis Cod galben de înghețuri
Trei morţi şi opt răniţi în Ucraina, într-un atac rus cu drone la Pavlohrad
Investiții de 27,3 milioane de lei în valori mobiliare de stat, în doar patru zile de la lansarea perioadei de subscriere
Ziua Europei 2025 // Orășelul European ajunge la Chișinău și Căușeni pentru a sărbători valorile fundamentale ale Uniunii Europene
GALERIE FOTO // Primul Turneu Republican de Trântă Dreaptă, organizat la Ialoveni
VIDEO// Speakerul Igor Grosu a anunțat lansarea unui program național de renovare a lăcașelor sfinte: „E de datoria noastră să păstrăm și să conservăm acest patrimoniu național”
Șapte lingouri de aur depistate în bagajul unei pasagere care zbura în Israel. Femeia riscă sancțiuni
MAE: Republica Moldova este un stat sigur și deschis pentru vizitatori