Criză în stânga Nistrului: Electricitate pe cărbune și restricții la gaze
Criza energetică în stânga Nistrului continuă. Tiraspolul anunță restricții la consumul de gaze naturale, ca urmare a unor defecțiuni critice apărute în mecanismul de livrare, cauzate de evenimentele recente din Orientul Mijlociu, comunică MOLDPRES.
Potrivit presei din stânga Nistrului, care face referire la așa-zisul minister al economiei de la Tiraspol, restricțiile vizează consumul de gaz în scopuri comerciale și în sectorul termoenergetic, fiind instituit un regim strict de economisire.
Pentru asigurarea necesarului de energie, electricitatea va fi produsă la centrala MGRES pe bază de cărbune, în volumele necesare consumatorilor. Spitalele, instituțiile sociale cu regim permanent și grădinițele vor beneficia în continuare de căldură, iar consumatorii casnici vor avea apă caldă.
Criza energetică se adâncește pe malul stâng al Nistrului, iar rezervele de gaz mai ajung doar pentru două-trei zile. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu la începutul săptămânii curente. Oficialul a precizat că această situație face parte din strategia Federației Ruse de a ține regiunea transnistreană într-o stare de dependență.
„Zilnic, sute de cetățeni trec Nistrul și vin pe malul drept pentru că situația economică de acolo devine din ce în ce mai complicată. Ultima informație este că ei mai au gaz pentru câteva zile. Vreau să-i întreb: ce aleg între a avea gaz în fiecare zi, dar mai scump, și a nu-l avea deloc pentru a încălzi școli, grădinițe, case? Aceasta este impactul politicilor Federației Ruse: să facă un teritoriu dependent și să-l șantajeze permanent”, a opinat Igor Grosu.
O lucrare trilingvă unică despre plante medicinale, realizată în parteneriat cu USMF „Nicolae Testemițanu”
Permisele de conducere emise în Republica Moldova vor fi recunoscute în Irlanda
Atenție, călători! Trafic intens în postul vamal Palanca
VIDEO // Patru ambulanțe și un microbuz, afectate de un incendiu izbucnit într-o parcare din capitală
Ploi în mai multe regiuni ale țării: poliția vine cu recomandări pentru șoferi
Accident în capitală: două persoane au fost traumatizate
Un bărbat a decedat în urma unui grav accident rutier produs la Ștefan Vodă
Postul vamal de frontieră Leova-Bumbăta își va sista temporar activitatea
Facilitățile la procurarea poliței medicale, valabile încă trei zile
FOTO // Târguri educaționale la Edineț și Cahul în campania „Învață în Moldova”: tinerii au descoperit oportunitățile oferite de universitățile din țară
Studenții de la Academia „Ștefan cel Mare” cercetează „Unificarea legislativă din 1918” într-o sesiune științifică
Automobile cu numere străine, transmise pentru dezmembrare ilegal, depistate de echipele mobile ale Serviciului Vamal
Parlamentul se alătură inițiativei globale „Ora Pământului”. Igor Grosu: „Fiecare dintre noi trebuie să folosească energia în mod responsabil”
Republica Moldova a recepționat încă cinci tone de material absorbant ecologic pentru intervenții pe râul Nistru
Întrevederea șefei statului cu delegația Comisiilor pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia
Atenție, călători! Activitatea posturilor Criva–Mamalîga și Ocnița–Sokireanî a fost temporar sistată
Perspective privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Daniel Vodă, expert IPRE: „Declarația comună anunțată astăzi de oficialii din șapte state este un semnal politic bun”
Vicepremierul Vladimir Bolea, la Riga: „Căutăm soluții pentru servicii de transport regulate care chiar să funcționeze”
Nicolae Botgros și-a încheiat activitatea parlamentară printr-un gest simbolic
Dorin Junghietu mulțumește partenerilor din România, Ucraina și UE pentru sprijinul vital acordat sistemului electroenergetic din Moldova
FOTO // Lucrări de întreținere pe rețeaua națională de drumuri, desfășurate în mai multe regiuni ale țării
Programul Interreg Europe în Republica Moldova: oportunități de finanțare și cooperare interregională
USMF „Nicolae Testemițanu” lansează un nou program de master „Promovarea și protecția sănătății”
Banca Mondială sprijină alinierea agriculturii moldovenești la standardele europene și dezvoltarea lanțurilor valorice
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București
Alergătorul moldovean Maxim Răileanu a stabilit un record la semimaratonul din Patras, Grecia
Geniștii militari au intervenit la PTF Leova–Bumbăta după creșterea nivelului Prutului
Parlamentari europeni cer accelerarea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău
Vicepremierul Vladimir Bolea efectuează o vizită la Riga pentru a analiza modelul leton de eficientizare a transportului rutier
Republica Moldova, la etapa finală a primei licitații eoliene ce include stocarea energiei electrice