
Lista medicamentelor compensate a fost extinsă
Începând cu de astăzi, 1 aprilie, persoanele cu migrene, pneumonie, bronșită, diabet zaharat și hipertensiune arterială vor beneficia de noi medicamente compensate, comunică MOLDPRES.
Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), pacienții cu migrene vor primi compensat de stat medicamentul sumatriptanum. Acest preparat este indicat pentru ameliorarea simptomelor episodului acut de migrenă.
Un alt preparat inclus spre compensare este cefprozilum, care va fi integral compensat pentru copii în tratamentul pneumoniei, bronșitei acute și cronice. Pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2 va fi compensat parțial un nou medicament – linagliptinum.
Totodată, pacienții cu hipertensiune arterială vor beneficia de un nou preparat combinat, lisinoprilum + amlodipinum, menit să ajute pacienții în urmarea tratamentului.
În plus, indicațiile medicale pentru cetirizinum vor fi extinse, iar acest medicament va fi integral compensat pentru tratamentul rinitelor alergice sezoniere la copii.
Decizia de a include noile preparate în lista celor compensate a fost luată în cadrul ședinței din 14 martie a Consiliului pentru medicamente compensate și a intrat în vigoare astăzi.
Comunitatea din Cârnăţeni, Căuşeni, a început să strângă bani pentru reparația gardului școlii locale
Aproape 230 mii de persoane vor primi un ajutor de Paște de la stat, în valoare totală de 470 de milioane de lei
IGSU vine cu recomandări privind respectarea măsurilor de siguranță de Paștele Blajinilor
METEO // Vreme frumoasă cu temperaturi generoase, miercuri
Vizita șefei diplomației europene la Chișinău // Accesul persoanelor în anumite locuri publice din centrul capitalei va fi restricționat
Peste 6.500 de pacienți au solicitat ambulanța în perioada Sărbătorilor Pascale
Accident grav la Cahul. O ambulanță a fost proiectată într-un pilon de electricitate
Cărți de condoleanțe în memoria Papei Francisc, deschise la Catedrala „Providența Divină” din Chișinău
Promo-LEX: Peste 100.000 de copii și tineri din stânga Nistrului au participat anul trecut la activități „militare‑patriotice”
Ucraina este pregătită să negocieze, dar nu să capituleze, declară vicepremierul ucrainean
Două rețele de dezinformare rusești, demascate. Daniel Vodă: „Moldova nu se lasă păcălită”
În instituțiile de învățământ din țară va fi organizată Săptămâna Comemorării Foametei
17 medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
Statul instituie un mecanism național pentru a preveni importul de pește provenit din pescuit ilegal
Premiile Naționale GALEX, înmânate celor mai activi promotori ai lecturii și bibliotecilor
FOTO Republica Moldova îşi consolidează imaginea la una dintre cele mai mari expoziţii din Japonia
Republica Moldova va folosi un sistem informatic modern pentru combaterea spălării banilor
Transportul feroviar din Republica Moldova, racordat la cerinţele europene, conform unor noi reglementări
GALERIE FOTO // Gala laureaților Premiilor Naționale GALEX, ediția a XV-a
Guvernul simplifică procedura de accedere în profesia de expert judiciar
Programul național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere, actualizat de Guvern
Istanbulul a fost zguduit de un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade
Guvernul a îmbunătățit cadrul normativ pentru fabricarea berii, pentru a susţine dezvoltarea industriei
Siegfried Mureșan: „Republica Moldova va fi o prioritate în bugetul Uniunii Europene pentru următorii șapte ani”
Agenda de reforme a BNM pentru îndeplinirea criteriilor de aderare a Republicii Moldova la UE, discutată de Anca Dragu cu lideri ai FMI