Tentative de corupere la posturile Sculeni și Leușeni. Cazurile au fost denunțate de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră de la punctele de trecere Leușeni și Sculeni au denunțat cinci acte de corupere. Tentativele au avut loc pe parcursul acestei săptămâni, comunică MOLDPRES.
Primul caz a fost înregistrat în postul Sculeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova. În timpul controlului de frontieră, în pașaportul unui conațional de 31 de ani au fost depistate bancnote. Întrebat despre scopul aflării acestora, bărbatul a declarat că ar fi uitat banii în document.
Al doilea incident a avut loc tot în postul Sculeni, pe sensul de ieșire din țară. În pașaportul unei femei de 43 de ani, cu dublă cetățenie România și Republica Moldova, polițiștii de frontieră au descoperit mijloace bănești. Și în acest caz, persoana a susținut că ar fi uitat bancnotele în document.
O altă tentativă s-a înregistrat la Sculeni, unde un cetățean român de 34 de ani a plasat bani în documentele de călătorie, motivând că ar fi vrut „să facă un gest de bunăvoință”.
Al patrulea incident a fost consemnat la postul Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. În documentele unui cetățean român de 27 de ani au fost depistate bancnote. Acesta a declarat că banii s-ar fi lipit accidental de acte când le-a scos din buzunar.
Ultimul caz a fost înregistrat la postul Leușeni, unde, în timpul controlului, polițiștii de frontieră au găsit bani în pașaportul unui conațional de 27 de ani. Bărbatul a explicat că ar fi uitat suma în document cu două zile înainte, după ce și-a lăsat actele în parasolarul mașinii.
Polițiștii de frontieră au refuzat mijloacele financiare și au informat imediat persoanele despre consecințele penale ale faptei. Cazurile au fost raportate în conformitate cu legislația în vigoare.
În acest context, cetățenii sunt îndemnați să evite orice tentativă de mituire. Astfel, orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii. Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul 1520.
Facturi mai mici la energie și confort termic ridicat: O familie din Ungheni a beneficiat de lucrări de eficientizare energetică a locuinței
Republica Moldova și România vor semna Acordul privind prelungirea controlului coordonat în postul Leușeni-Albița
O lucrare trilingvă unică despre plante medicinale, realizată în parteneriat cu USMF „Nicolae Testemițanu”
Permisele de conducere emise în Republica Moldova vor fi recunoscute în Irlanda
Atenție, călători! Trafic intens în postul vamal Palanca
VIDEO // Patru ambulanțe și un microbuz, afectate de un incendiu izbucnit într-o parcare din capitală
Ploi în mai multe regiuni ale țării: poliția vine cu recomandări pentru șoferi
Accident în capitală: două persoane au fost traumatizate
Un bărbat a decedat în urma unui grav accident rutier produs la Ștefan Vodă
Postul vamal de frontieră Leova-Bumbăta își va sista temporar activitatea
Facilitățile la procurarea poliței medicale, valabile încă trei zile
FOTO // Târguri educaționale la Edineț și Cahul în campania „Învață în Moldova”: tinerii au descoperit oportunitățile oferite de universitățile din țară
Studenții de la Academia „Ștefan cel Mare” cercetează „Unificarea legislativă din 1918” într-o sesiune științifică
Automobile cu numere străine, transmise pentru dezmembrare ilegal, depistate de echipele mobile ale Serviciului Vamal
Ministerul Mediului stabilește limite pentru plantarea salcâmului în Programul Național de Împădurire
FOTO // Autorităţile au analizat progresul programului LEADER și noi mecanisme pentru dezvoltarea satelor din Moldova
Ministerul Agriculturii, în consultări tehnice cu Comisia Europeană pe Clusterul 5 - „Resurse naturale, agricultură și coeziune”
Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Jaromir Plisek
Întrevederea șefei statului cu delegația Comisiilor pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia
Atenție, călători! Activitatea posturilor Criva–Mamalîga și Ocnița–Sokireanî a fost temporar sistată
Perspective privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Daniel Vodă, expert IPRE: „Declarația comună anunțată astăzi de oficialii din șapte state este un semnal politic bun”
Vicepremierul Vladimir Bolea, la Riga: „Căutăm soluții pentru servicii de transport regulate care chiar să funcționeze”
Nicolae Botgros și-a încheiat activitatea parlamentară printr-un gest simbolic
Dorin Junghietu mulțumește partenerilor din România, Ucraina și UE pentru sprijinul vital acordat sistemului electroenergetic din Moldova
FOTO // Lucrări de întreținere pe rețeaua națională de drumuri, desfășurate în mai multe regiuni ale țării
Programul Interreg Europe în Republica Moldova: oportunități de finanțare și cooperare interregională
USMF „Nicolae Testemițanu” lansează un nou program de master „Promovarea și protecția sănătății”
Banca Mondială sprijină alinierea agriculturii moldovenești la standardele europene și dezvoltarea lanțurilor valorice
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București
Alergătorul moldovean Maxim Răileanu a stabilit un record la semimaratonul din Patras, Grecia