ro

 

Economie
02 August, 2026 / 17:03
/ 20 Martie, 2026

Asociația Moldova Fruct a adoptat o rezoluție pentru modernizarea a o sută de mii de hectare de livezi până în anul 2030

Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” a desfășurat astăzi, 20 martie 2026, cea de-a 20-a Adunare Generală, eveniment care a reunit peste 120 de pomicultori, parteneri de dezvoltare și oficiali guvernamentali. Ordinea de zi a inclus analiza rezultatelor anului 2025, prezentarea Strategiei de Sustenabilitate pentru perioada 2026–2030 și identificarea soluțiilor pentru provocările climatice și economice care afectează competitivitatea sectorului pe piața externă, transmite MOLDPRES.

În cadrul raportului anual, reprezentanții asociației au indicat că anul 2025 a fost marcat de fenomene meteo extreme, precum înghețurile târzii și precipitațiile abundente din perioada recoltării, care au diminuat volumele și calitatea producției la specii precum merele, caisele și cireșele. Deși prețurile de comercializare au înregistrat o creștere de aproximativ 10–15%, aceasta nu a acoperit costurile de producție ridicate și investițiile necesare pentru conformarea la standardele Uniunii Europene.

Președintele Asociației, Vitalie Gorincioi, a subliniat necesitatea unei modernizări rapide a infrastructurii pomicole.

„2025 a fost unul dificil pentru sectorul pomicol. Anul a fost marcat prin două valuri de înghețuri târzii de primăvară, ploi prelungite din perioada recoltării, presiuni fitosanitare, costuri ridicate ale inputurilor și concurența externă puternică, care au afectat calitatea și volumele exportate la mai multe specii, inclusiv caise, cireșe, struguri de masă și mere. Deși prețurile la fructe au crescut cu 10–15%, majorarea nu a fost suficientă pentru a compensa pierderile suportate de fermieri. În același timp, sectorul pomicol continuă să se confrunte cu vulnerabilitate crescută la schimbările climatice, ritm lent de modernizare a livezilor și cu un nivel insuficient de ajustare la standardele Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește certificarea, trasabilitatea și infrastructura de calitate. În prezent, doar 20–25% din livezi sunt irigate, ceea ce limitează productivitatea și competitivitatea producătorilor. Pentru 2026 ne propunem să implementăm Strategia de Sustenabilitate Moldova Fruct, care reiese din Planul de Creștere al Republicii Moldova și stabilește direcțiile principale de dezvoltarea competitivă și sustenabilă a întregului sector pomicol, astfel ca Moldova să devină Livada Europei”, a estimat Gorincioi.

La rândul său, Constantin Furculiță, directorul Vitalitifruct-Grup SRL, a evidențiat disparitatea dintre contribuția sectorului la economia națională și resursele alocate pentru investiții.

„Deși agriculturii Republicii Moldova îi revine doar 6% din totalul cheltuielilor bugetului de stat, ponderea sa reală în economie este mult mai mare. Agricultura contribuie cu peste 20% la PIB și generează peste 45% din exporturile totale. Cu toate acestea, pentru anul 2026, o mare parte din resursele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural va merge pentru acoperirea obligațiilor din anii precedenți, nu pentru investiții noi. Asta înseamnă că fermierii rămân, din nou, fără resurse pentru dezvoltare. Avem nevoie urgentă de investiții, de credite accesibile și de programul „Livada Moldovei 2”, aprobat cât mai curând. În absența acestui program, pierdem fereastra de oportunitate pe piața UE. Moldova are nevoie de modernizarea a circa 100.000 de hectare de livezi și vii superintensive în următorii 5 ani, căci în prezent doar circa 14% sunt modernizate. Dacă nu schimbăm nimic, nu vom putea concura pe piețele externe. De aceea, solicităm majorarea Fondului la minimum 4 miliarde de lei pentru investiții, aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare 2030 și identificarea unor instrumente financiare potrivite pentru agricultori”, a relevat producătorul

În urma discuțiilor, Adunarea Generală a adoptat o Rezoluție adresată instituțiilor statului, solicitând declararea agriculturii drept prioritate națională și alocarea a minimum 15% din bugetul național pentru acest domeniu. Documentul mai prevede necesitatea investițiilor masive în sisteme de irigare, debirocratizarea accesului la apă, modernizarea a 100.000 de hectare de livezi până în 2030 și crearea de pepiniere autohtone pentru material săditor certificat.

Prezent la eveniment, Vasile Șarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a punctat direcțiile de suport ale Guvernului.

„Guvernul privește sectorul fructelor ca pe un domeniu strategic pentru agricultura Republicii Moldova și continuă să acționeze pentru dezvoltarea lui. În ultimii ani, au fost îmbunătățite condițiile de valorificare pe piața Uniunii Europene pentru unele produse horticole moldovenești, a fost aprobată Legea horticulturii, iar pentru fermierii afectați de fenomene climatice extreme a fost instituit un mecanism de ajutor financiar. Totodată, prin Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030, aflat la etapa de avizare, sunt prevăzute în continuare instrumente de susținere pentru sector. Moldova are producători harnici, are experiență, are tradiție și are potențial. Prin măsurile deja adoptate și prin cele pregătite pentru perioada următoare, continuăm să îmbunătățim condițiile de dezvoltare a sectorului, să susținem investițiile, modernizarea și creșterea competitivității horticulturii”, a menţionat oficialul.

Asociația Moldova Fruct reunește în prezent aproximativ 300 de membri, având ca misiune promovarea fructelor moldovenești pe piețele internaționale și modernizarea tehnologică a sectorului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

DOC // Cadrul normativ privind garanțiile financiare a fost armonizat cu legislația UE. Noile modificări legislative, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 3 zile

VIDEO // Ministerul Energiei: situația regională poate determina disponibilitatea de energie și creșterea prețurilor. Cetățenii sunt îndemnați să economisească

/ Acum 3 zile

Economii de circa 21,8 milioane de euro pentru cetățeni și companii la schimbul valutar, după trecerea la euro ca monedă de referință

/ Acum 3 zile

Euro și dolarul se ieftinesc ușor

/ Acum 3 zile

Ministrul Energiei, în vizită la Stația Electrică Chișinău: „Suntem în etapa finală. Darea în exploatare a proiectului este planificată pentru sfârșitul verii”

/ Acum 4 zile

Republica Moldova va moderniza 134 de kilometri de drum, cu finanțare oferită de BERD

/ Acum 4 zile

Două sisteme de irigare din centrul și sudul țării vor fi modernizate cu finanțare de la BERD

/ Acum 4 zile

VIDEO // Stocurile de carburanți, suplinite cu noi importuri de benzină și motorină

/ Acum 4 zile

Ministerul Energiei explică principalele măsuri aplicate pe perioada stării de alertă

/ Acum 4 zile

VIDEO // Măsuri de debirocratizare pentru antreprenori, solicitate de premierul Vasile Tofan: „Trebuie să facilităm activitatea companiilor locale”

/ Acum 4 zile

Prevederile politicii fiscale, discutate de ministra Finanțelor cu reprezentanții sectorului agricol

/ Acum 4 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul se apreciază

/ Acum 4 zile

Circa 300 de instituții publice din Chișinău vor beneficia de modernizarea infrastructurii de termoficare

/ Acum 4 zile

Tot mai multe companii de pe ambele maluri ale Nistrului adoptă practici de business responsabile faţă de mediu