
Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de valori mobiliare de stat
Cetățenii Republicii Moldova vor putea participa la perioada de subscriere pentru o nouă emisiune de valori mobiliare de stat (VMS), prin intermediul platformei eVMS.md. Aceasta va fi organizată în perioada 21–30 aprilie 2025, transmite MOLDPRES.
În cadrul acestei emisiuni, persoanele fizice vor putea subscrie obligațiuni de stat cu maturitatea de doi ani, având o rată a dobânzii de 7,8% și cu maturitatea de trei ani, cu o rată a dobânzii de 8%.
Valoarea nominală a fiecărei obligațiuni este de 100 de lei. Dobânda este fixă pentru ambele opțiuni și este scutită de impozit. Data decontării este 2 mai 2025, iar primul cupon va fi achitat pe 2 noiembrie 2025.
Ministerul Finanțelor a precizat că procurarea VMS este accesibilă tuturor cetățenilor Republicii Moldova care dețin un cont bancar într-o bancă comercială din țară, o semnătură electronică sau mobilă, și sunt înregistrați pe platforma eVMS.md.
Potrivit datelor statistice, de la lansarea platformei eVMS.md, au fost desfășurate trei subscrieri, iar suma totală investită de cetățeni a ajuns la 475,7 milioane de lei, depășind cu 90,3% volumul ofertei disponibile. Pentru a răspunde acestui interes în creștere și pentru a asigura accesul constant la oportunități de investiție, Ministerul Finanțelor a decis organizarea emisiunilor cu frecvență lunară, începând cu luna aprilie 2025.
Platforma eVMS.md a fost lansată în vara anului trecut. Prin intermediul acesteia, cetățenii Republicii Moldova vor putea să efectueze tranzacții online legate de investiții în VMS, fără intermediari, să acceseze informații actualizate precum ratele curente și istorice, beneficiind de transparență și claritate în toate tranzacțiile efectuate, să-și gestioneze contul și investițiile efectuate 24 de ore din 24, 7 zile din 7, cu flexibilitate maximă în administrarea investițiilor.
Valorile Mobiliare de Stat sunt unul dintre cele mai sigure instrumente de investiții, datorită garanției integrale oferită de stat. Prin intermediul VMS, statul se împrumută de la cetățeni pentru a finanța proiectele de dezvoltare și creștere economică a țării. VMS includ bonuri de trezorerie, care se emit pe un termen de până la un an, și obligațiuni de stat, care se emit pe termene mai mari de un an.
Ajutor de stat pentru investiții strategice: O companie autohtonă va investi 180 de milioane de lei pentru construcția unui complex furajer modern
Vicepremierul Vladimir Bolea, discută la Baku despre liberalizarea transportului rutier de mărfuri cu Azerbaidjan
Cu ajutorul UE, fermierii din sudul R. Moldova transformă oieritul în afaceri puternice
Program de consolidare a capacităților pentru întreprinderile mici și mijlocii, operatori din sectorul alimentar și fermieri, susţinut de UNIDO și UE
Prețurile la carburanți scad continuu. Șoferii vor achita mai puțin pentru benzină și motorină la sfârșit de săptămână
Încasările la impozitul pe venit de la persoane care dau în chirie imobile au crescut cu 29 la sută
Înainte de Duminica Floriilor, ANSA vine cu recomandări la procurarea peştelui sau produselor pescăreşti
Autorităţile locale, instruite cum să aplice la Programul Guvernului „Europa este aproape”
La sfârșit de săptămână, euro crește ușor, iar dolarul scade
CNAM a transferat circa 974 mil de lei pentru serviciile medicale oferite în luna aprilie
Antreprenorii pot beneficia de sprijin pentru a deveni mai competitivi pe piețele internaționale. CCI a lansat „Academia exportatorilor”
Viceprim-ministra Doina Nistor: Republica Moldova devine un lider regional în digitalizare, cu peste 300 de servicii publice disponibile online
În patru ani, Moldova a crescut de opt ori capacitatea de producere a energiei regenerabile. Dorin Recean: „Avem un potențial mare de dezvoltare”
Activitatea agenților imobiliari va fi reglementată prin lege
Ucrainenii au atacat unitatea militară rusă responsabilă de loviturile cu rachete asupra orașului Sumî
UE cere SUA să-și clarifice poziția asupra taxelor vamale și dorește continuarea negocierilor pentru o înțelegere
Premierul Dorin Recean a discutat cu un grup de investitori străini
Guvernul a lansat Serviciul de asistență pentru moldovenii din diaspora care revin acasă
Președintele ucrainean l-a demis pe guvernatorul regiunii Sumî, după atacul rusesc cu rachete care a ucis cel puțin 35 de persoane
Un grup de copii și tineri au participat la un atelier cu tematică pascală, organizat de Parlament
Granturi în valoare de 8,7 mln de dolari solicitate de fermieri prin Proiectul AGGRI
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu: Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan nu au părăsit țara
Dorin Recean: „Rusia, prin grupări criminale, toarnă bani pentru destabilizarea Moldovei și cumpărarea voturilor moldovenilor”
Accident tragic la Hâncești. Un copil de nouă ani a decedat, după ce a fost lovit de un tractor
Sancțiuni de circa 450 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activități economice ilicite