
Donald Trump l-a criticat pe Vladimir Putin după atacul cu rachete asupra capitalei ucrainene Kiev
Președintele american Donald Trump, care l-a criticat miercuri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru refuzul de a oficializa cedarea Crimeei către Rusia, și-a îndreptat joi criticile și asupra președintelui rus Vladimir Putin, după atacul cu rachete desfășurat în timpul nopții asupra capitalei ucrainene Kiev, relatează AGERPRES, preluat de MOLDPRES.
'Nu-mi plac loviturile rusești asupra KIEVULUI. Nu sunt necesare, și vin într-un moment foarte prost. Vladimir, OPREȘTE-TE! 5000 de soldați mor în fiecare săptămână. Hai SÃ FACEM acordul de pace!', a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
Cel puțin nouă persoane au fost ucise și peste 70 rănite într-un atac rusesc cu rachete desfășurat în cursul nopții asupra Kievului, potrivit autorităților ucrainene. Potrivit Rusiei, atacul a țintit obiective militare. Conform unei surse militare ucrainene citate de Reuters, o rachetă care a ucis cel puțin opt persoane lovind o clădire rezidențială este o rachetă balistică nord-coreeană KN-23 (KN-23A).
În precedentul său mesaj referitor la războiul ruso-ucrainean postat pe Truth Social, Trump l-a criticat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru refuzul de a ceda formal peninsula Crimeea către Rusia, idee inclusă într-o propunere de plan de pace avansată de președintele american.
'Crimeea a fost pierdută cu ani în urmă sub auspiciile președintelui Barack Hussein Obama și nici măcar nu este un punct de discuție. Nimeni nu-i cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu al Rusiei, dar dacă vrea Crimeea, de ce nu au luptat pentru ea în urmă cu 11 ani când a fost predată Rusiei fără niciun foc de armă?', a scris Trump în acel mesaj.
'Nu am nimic de-a face cu Rusia, dar am mult cu dorința de a salva, în medie, cinci mii de soldați ruși și ucraineni pe săptămână, care mor pentru absolut niciun motiv. Declarațiile făcute de Zelenski astăzi nu vor face altceva decât să prelungească măcelul, și nimeni nu dorește asta', a completat Trump, care i-a transmis președintelui ucrainean că 'poate avea pacea, sau poate lupta încă trei ani înainte să piardă toată țara'.
Zelenski a declarat marți că Ucraina nu va recunoaște niciodată ocupația rusă în Crimeea, afirmând că 'acesta este pământul nostru, pământul poporului ucrainean' și că în plus Constituția nu-i permite să cedeze teritorii, poziție considerată de Trump drept 'foarte dăunătoare pentru negocierile de pace cu Rusia'.
Conform publicației americane Axios, o propunere a lui Trump de plan de pace include recunoașterea de către SUA a peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei și recunoașterea de facto a controlului rusesc asupra celorlalte teritorii ucrainene ocupate. De asemenea, același plan, care nu pare să fie agreat de Ucraina și de aliații ei europeni, ar mai cuprinde excluderea aderării Ucrainei la NATO, ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei și trecerea sub control american a centralei nucleare Zaporojie.
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral
Discuții privind conflictul din Ucraina: Zelenski anunță că reprezentanți ucraineni se vor afla miercuri la Londra
Decesul Papei Francisc: Funeralii în termen de nouă zile, conclav în termen de o lună
Papa Francisc a încetat din viață luni dimineață, la vârsta de 88 de ani, anunță Vaticanul
Donald Trump: Sper că Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord în această săptămână
Președintele Zelenski cere Rusiei să nu mai atace obiective civile timp de 30 de zile
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Papa Francisc a apărut în Piața Sfântul Petru, după ce duminică dimineața a avut o întrevedere cu vicepreședintele JD Vance
ANSA anunță un nou focar de Pestă Porcină Africană
Reuniunea Constituenței FMI și Băncii Mondiale // Anca Dragu: „R. Moldova demonstrează că prin reforme și parteneriate strategice poate construi un viitor european”
Orașul Ungheni va găzdui Festivalul „Podul de Flori” și va marca începutul construcției primului pod rutier peste Prut din ultimele șase decenii
Poliția Națională a fost dotată cu echipamente moderne
Uniunea Europeană își consolidează sprijinul pentru securitatea Republicii Moldova
Dorin Junghietu, la Londra: „Independența energetică nu este doar un obiectiv strategic, ci o necesitate vitală”
Mormântul Papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică, 27 aprilie
Donald Trump l-a criticat pe Vladimir Putin după atacul cu rachete asupra capitalei ucrainene Kiev
Durata programelor locale la TV, în scădere cu 13% în 2025. Peste jumătate din posturi nu respectă legea
Speakerul Igor Grosu condamnă atacurile rusești cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene
Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va acorda suport pentru consolidarea democrației parlamentare în Moldova
Șefa statului se va întâlni cu diaspora moldovenească din Roma
USM ar putea semna un acord de parteneriat cu una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa
O sală multifuncțională a fost creată la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul, cu sprijinul Băncii Mondiale
Noi tarife pentru servicii de distribuție a gazelor naturale și de alimentare cu apă, aprobate de ANRE
Ministerul Culturii anunță 81 de titluri de carte selectate pentru finanțare