
Reuniunea Constituenței FMI și Băncii Mondiale // Anca Dragu: „R. Moldova demonstrează că prin reforme și parteneriate strategice poate construi un viitor european”
Delegația Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a participat la reuniunea Constituenței Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale, din care face parte și țara noastră. Guvernatoarea BNM, Anca Dragu a afirmat că Moldova demonstrează că, prin reforme susținute și parteneriate strategice, poate construi un viitor european stabil și prosper, transmite MOLDPRES.
Evenimentul a reunit lideri ai țărilor membre pentru a analiza provocările majore ale contextului economic și geopolitic actual, cu un accent aparte pe impactul conflictelor din regiune și pe importanța consolidării solidarității internaționale.
„În contextul continuării agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei, Moldova, alături de celelalte state membre ale Constituenței, a reiterat sprijinul ferm pentru Ucraina. În cadrul discuțiilor, accentul a fost pus pe consolidarea rezilienței economice în fața riscurilor geopolitice, a presiunilor inflaționiste și a impactului schimbărilor climatice. Moldova a susținut poziția comună privind necesitatea tranziției verzi și angajamentele față de obiectivele climatice globale”, a anunțat BNM într-un comunicat de presă.
Un alt subiect aflat în centrul discuțiilor a fost impactul digitalizării și al inteligenței artificiale asupra economiilor și piețelor financiare. BNM a precizat că, în acest sens, Moldova a obținut progrese în modernizarea sistemului financiar.
„Republica Moldova demonstrează că prin reforme susținute și parteneriate strategice, poate construi un viitor european stabil și prosper. În fața provocărilor globale și regionale, ne menținem angajamentul pentru stabilitate financiară, transparență și dezvoltare sustenabilă,” a afirmat Anca Dragu.
Reuniunea comună a Constituenței Fondului Monetar Internațional și a Constituenței Băncii Mondiale, din care face parte și Republica Moldova, reprezintă un forum de coordonare a pozițiilor între țările membre, facilitând adoptarea unor abordări comune asupra temelor economice globale și consolidarea cooperării multilaterale. Atât în cadrul FMI, cât și a Băncii Mondiale, Republica Moldova face parte din două grupuri de țări (constituenţe) care sunt reprezentate de câte un director executiv – unul pentru FMI și altul pentru Banca Mondială.
Dolarul scade cu 16 bani
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii din România: „Vom avea cinci noi poduri peste Prut, ceea ce e un lucru bun”
Peste 64 mln de lei au ajuns în conturile fermierilor în perioada 14–18 aprilie
Serviciul Fiscal a extins până în iunie 2026 Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli
Terminalul de cereale de pe Dunăre de la Giurgiulești, scos temporar din funcțiune din cauza unui incident
În perioada 14-18 aprilie, Fiscul a încasat 946,7 milioane de lei la Bugetul public național
R. Moldova va participa la Summitul privind Viitorul Securității Energetice, organizat la Londra
Circa 90 de companii din R.Moldova vor beneficia de granturi din partea Guvernului, Uniunii Europene și Băncii Mondiale
Noi formule de îmbunătățire a condițiilor pentru micii producători de energie verde, propuse de Ministerul Energiei
ANSA anunță un nou focar de Pestă Porcină Africană
Reuniunea Constituenței FMI și Băncii Mondiale // Anca Dragu: „R. Moldova demonstrează că prin reforme și parteneriate strategice poate construi un viitor european”
Orașul Ungheni va găzdui Festivalul „Podul de Flori” și va marca începutul construcției primului pod rutier peste Prut din ultimele șase decenii
Poliția Națională a fost dotată cu echipamente moderne
Uniunea Europeană își consolidează sprijinul pentru securitatea Republicii Moldova
Dorin Junghietu, la Londra: „Independența energetică nu este doar un obiectiv strategic, ci o necesitate vitală”
Mormântul Papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică, 27 aprilie
Donald Trump l-a criticat pe Vladimir Putin după atacul cu rachete asupra capitalei ucrainene Kiev
Durata programelor locale la TV, în scădere cu 13% în 2025. Peste jumătate din posturi nu respectă legea
Speakerul Igor Grosu condamnă atacurile rusești cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene
Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va acorda suport pentru consolidarea democrației parlamentare în Moldova
Șefa statului se va întâlni cu diaspora moldovenească din Roma
USM ar putea semna un acord de parteneriat cu una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa
O sală multifuncțională a fost creată la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul, cu sprijinul Băncii Mondiale
Noi tarife pentru servicii de distribuție a gazelor naturale și de alimentare cu apă, aprobate de ANRE
Ministerul Culturii anunță 81 de titluri de carte selectate pentru finanțare