
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în legătură cu decesul Papei Francisc: „Lumea se desparte de un promotor neobosit al compasiunii și echității”
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în legătură cu decesul Papei Francisc, care s-a stins din viață în dimineața zilei de luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani. Șefa statului a subliniat că Papa Francisc a fost un promotor neobosit al compasiunii și echității, iar plecarea sa este un moment de reflecție pentru întreaga umanitate, informează MOLDPRES.
Maia Sandu a afirmat că Papa Francisc și-a dedicat viața valorilor umanității, speranței și solidarității, iar prin exemplul personal al modestiei și smereniei, a reușit să apropie oamenii, indiferent de credință, origine sau statut.
„Astăzi, în a doua zi de Paște, lumea se desparte de un promotor neobosit al compasiunii și echității. Papa Francisc și-a dedicat viața valorilor umanității, speranței și solidarității, iar prin exemplul personal al modestiei și smereniei, a reușit să apropie oamenii, indiferent de credință, origine sau statut”, a menționat șefa statului.
Președinta a mai subliniat că plecarea Papei Francisc este este un moment de reflecție pentru întreaga umanitate.
„Fie ca lumina pe care a aprins-o în inimile atâtor oameni să rămână vie și să ne călăuzească spre o lume mai bună”, a conchis Maia Sandu.
Papa Francisc a murit luni dimineață, la vârsta de 88 de ani.
Papa Francisc a inaugurat o nouă eră de conducere a Bisericii Romano-Catolice atunci când a fost ales papă, în 2013. El a adus multe reforme în biserică, dar a avut reputaţia unei personalităţi marcate de modestie şi apropiere faţă de oameni.
Vineri este ultima zi de recepționare a documentelor pentru înregistrarea candidaților la alegerile locale noi
LIVE // Ședința Parlamentului Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu, discurs în fața deputaților
Marta Kos: Un nou val de extindere al UE până în 2030 este realist, nu doar pentru ţări precum Albania şi Muntenegru, ci şi pentru Republica Moldova şi Ucraina
Premierul Dorin Recean: Corupția este o vulnerabilitate națională care dăunează întregii societăți și chiar securității naționale
Parlamentul va aproba joi data alegerilor legislative
Breaking news
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie. Speakerul Igor Grosu: „Aceste alegeri vor fi definitorii pentru istoria țării noastre”
GALERIE FOTO // Decizii la Guvern în ajunul sărbătorilor pascale
Deputata Olesea Stamate se retrage din fracțiunea parlamentară a PAS
Noi secretari de stat numiți la MEC și MDED
Papa Francisc a încetat din viață luni dimineață, la vârsta de 88 de ani, anunță Vaticanul
Creștinii ortodocși intră în Săptămâna Luminată
Săptămâna începe cu vreme frumoasă
Donald Trump: Sper că Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord în această săptămână
Circa 40 de mii de traversări persoane au fost înregistrate la frontieră în ziua de Paști
Numărul apelurilor de urgență la Serviciul 112 a crescut cu 35 la sută
Președintele Zelenski cere Rusiei să nu mai atace obiective civile timp de 30 de zile
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Papa Francisc a apărut în Piața Sfântul Petru, după ce duminică dimineața a avut o întrevedere cu vicepreședintele JD Vance
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor
Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Fie ca Lumina Învierii să ne întărească în credință și să ne deschidă inimile spre iubire, curaj și înțelepciune”
Mesajul premierului Dorin Recean, cu ocazia sărbătorilor pascale: „Să prețuim pacea în care trăim și să ne bucurăm de timpul petrecut alături de cei dragi”
Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove la Învierea Domnului: „Lumina Învierii să călăuzească poporul nostru de pretutindeni”
Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: „Astăzi, lumina din Peștera Învierii cuprinde necuprinsul și luminează tot întunericul”
Mesajul Președintei Maia Sandu cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște: „Să fim mai aproape unii de alții, să ne ascultăm, să ne iertăm și să mergem împreună pe calea binelui”