1992 - Războiul care nu se uită // Povestea unui polițist de pe Nistru: „Intrau cu mașina blindată în sat și împușcau”

Putea fi evitat războiul de la Nistru din 1992? „Nu cred”, afirmă, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Agenția Informațională de Stat Moldpres, Mihai Rotari, fost polițist al Comisariatului din Dubăsari. „Tensiunile începuseră cu mult mai devreme”, își amintește veteranul despre cea mai tristă perioadă din viața sa, trăită la o vârstă frumoasă: avea doar 31 de ani. „Noi nici nu am părăsit teritoriul războiului”, a continuat Mihai Rotari, descrețindu-și fruntea.



„Suntem într-o zonă de război înghețat, dincolo ne păzesc forțele de menținere a păcii, dincoace sunt forțele din est – grăniceri, vameși”, spune vetranul care în acea perioadă fusese primul șef al postului de poliție de la Coșnița.

Polițistul care venise în comună să asigure ordinea publică devenise peste noapte un aprig apărător al Republicii Moldova și al drepturilor fundamentale ale omului. La acea vreme, Republica Moldova încă nu avea o armată bine instruită și dotată.

Amintirile îl copleșiseră. Cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova au rulat ca un film în narațiunile sale, emoțiile și tablourile acelei realități crude din 1992 puteau fi resimțite și văzute în ochii, adesea inundați de lacrimi.

Mihai Rotari a intrat în organele de drept în anul 1981. Era polițist la Comisariatul din Dubăsari, unicul din regiunea transnistreană care nu a picat în mâinile separatiștilor, deși au fost atacați, sechestrați și intimidați.


„Au organizat la Dubăsari miliția lor, avea sectoriști, patrulă-santinelă, unitate de gardă. Primeau ei solicitări de la cetățeni, primeam și noi. Noi însă eram limitați în intervenții, ne urmăreau, dacă mașina de serviciu era prinsă la o chemare, ea era deteriorată, răsturnată. La un moment dat, văd că nu mai pot să îmi îndeplinesc funcțiile de serviciu, polițiștii sunt căutați, unii sunt prinși, bătuți...”, afirmă Mihai Rotari.




Anume atunci, forțele ostile statului Republica Moldova au instalat un post pe podul de la Dubăsari, care mai este funcțional și astăzi, numit postul nr. 9.


„Ei urmăreau și «vânau» persoane. Erau înarmați, forțe paramilitare, să spunem așa, forțe speciale ca să mențină partea aceasta. Erau multe cazuri când intrau cu mașina blindată în sat și împușcau, distrugeau gardurile, casele oamenilor. Găsisem noi o metodă și parcă îi oprisem să nu mai împuște”, își amintește veteranul.




A urmat cel mai tragic eveniment din istoria comunității. În noaptea de 13 spre 14 martie 1992, forțele secesioniste au atacat postul de Poliție din Coșnița, intenționând să însceneze o provocare.


„Era postul de poliție, comandat de Ghenadie Vasilița, format din șase persoane. Au venit la uzina de conserve să verifice un alt post de poliție care era acolo. În acest moment sunt atacați de gardiști care erau pregătiți. Pe atunci noi pentru prima dată am auzit despre dispozitive de vedere pe timp de noapte, folosite de gardiști. Atunci a fost ucis șoferul meu, Nicolae Sotnicenco, a fost țintit cu luneta, a fost o împușcătură cu precizie. Ghenadie Vasilița a fost rănit, Nicolae Cibotari a fost rănit și a rămas în cărucior pe viață, alți doi polițiști au fost luați prizonieri. Scopul a fost să ia automobilul Poliției, să îl ducă la intrare în Coșnița, la intersecția cu traseul Dubăsari – Grigoriopol – Rîbnița – Tiraspol. Acolo au vrut să facă o provocare, o înscenare precum că noi i-am atacat. Dar ei nu au putut porni mașina pentru că mașinile polițiștilor erau setate astfel încât nimeni să nu le poată lua. Ei nu au putut să o pornească și au răsturnat-o. Acolo i-am găsit pe Nicolae Cibotari, grv rănit și pe Nicolae Sotnicenco, ucis”, își amintește Mihai Rotari cu vocea tremurândă.




A făcut o pauză, câteva lacrimi i s-au prelins pe obraz. Durerea îi macină sufletul și astăzi.


„Pe 14 martie noi începusem o operațiune amplă de eliberare, am trecut peste Nistru cu două BTR-uri și până seara i-am distrus, i-am atacat pe toți. Atunci am primit ajutor de la batalioanele nr. 1, nr. 6, comisariatele de poliție din Nisporeni și Hâncești, au început să vină forțe. Frontul l-am format noi, am făcut primele plutoane, posturi, am început să ne mișcăm, puțin dotați la început, nu prea aveam armament, nu ne prea credeau oamenii aflați atunci la putere. Am făcut Platoul Coșnița. Luptele au fost crâncene. Am pierdut 34 de oameni. Acțiunile militare erau susținute de Ministerul de Interne, de forțele armate nici vorbă, că ele nu erau. Abia pe 19 mai a venit un comandant militar care știa ce înseamnă poziția de luptă, cum să o amplasezi”, a spus Mihai Rotari.






Oamenii din Coșnița se tem de un nou război. Înconjurați de posturi militare și vamale, ei privesc cu frică la pacificatorii ruși cu magazia încărcată.


„Noi nici nu am părăsit teritoriul războiului, suntem într-o zonă de război înghețat, dincolo ne păzesc forțele de menținere a păcii, dincoace sunt forțele din est – grăniceri, vameși. Numai forțele de menținere a păcii ruse au dreptul să fie cu automatele încărcate; unde e pusă magazia la automat, acela este rus. Au împușcat și într-o mașină poloneză, și într-o mașină germană, băștinași de-ai noștri au decedat. Pe Pisari l-au împușcat, era din Pîrîta, chipurile că nu s-a oprit la semnele instalate acolo. Toți se bazează pe înțelegerea lui Snegur și Elțîn, dar au trecut o grămadă de ani, mai revizuiți acordurile, vrem să facem reintegrare, vrem să unim malurile, dar cum le unim dacă noi și până acum stăm cu posturi care nu trebuie. Veniți aici la patru dimineața și vedeți cum merg mașinile spre Chișinău, toate din Transnistria se duc la lucru. Nu îi atacă nimeni. Trebuie anume acest post să fie vârât aici?”, se întreabă veteranul referindu-se la acel post Nr.9 instituit abuziv în 1992 și reinstituit pe același loc în urma Acordului din 1992.




 


„De 34 de ani avem Zonă de Securitate. Amplasarea forțelor de menținere a păcii pe perimetrul de securitate face parte din înțelegerea dintre Moldova și Rusia. Dar noi avem aici și postul nr. 9, uitați-vă, oare acest post în atâta timp nu putea fi schimbat și reamplasat acolo unde ei consideră că e teritoriul lor? Postul a fost reinstituit aici după înțelegerea din 1992, amplasat la capul de pod Coșnița”, precizează veteranul.


Mihai Rotari este președinte al Asociației Veteranilor Războiului de la Nistru „Platoul Coșnița”. Toți acești ani a vegheat liniștea și pacea locuitrilor. Mereu cu gândul la oameni, veteranul spune că ar fi binevenită construcția unui pod peste Nistru:


„De atâția ani... îngheață Nistrul... la Cocieri, faceți un pod. E un sat izolat când nu merge bacul. Ei trebuie să treacă 13 posturi până ajung la Chișinău.”






La o primă vedere, Coșnița este o localitate de oameni gospodari. Străzi curate, gospodării bine îngrijite. În centrul satului se înalță un monument în memoria eroilor căzuți în Războiul pentru Independența Republicii Moldova.


„La Coșnița au rămas oameni, nici nu avem unde ne duce, mulți lucrau cândva la Dubăsari, au copii căsătoriți dincolo. Ultimele alegeri au arătat că partea transnistreană a votat pentru aderare la UE și la parlamentare, și la prezidențiale a fost o manifestare a voinței pro-europene. Majoritatea sunt pentru integrare europeană, au copii plecați peste hotare, în statele Uniunii Europene, oamenii au început să circule. Au văzut bunăstarea Uniunii Europene”, afirmă veteranul.


Pe 14 martie, la Coșnița va fi organizat un eveniment de amploare în memoria eroilor căzuți în atacul din 1992.