
Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Din 1 aprilie, conducătorii auto pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi. Măsura este prevăzută în Regulamentul Circulației Rutiere, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Ana Chiselița, a subliniat că măsura de a circula cu farurile aprinse și pe timp de zi este valabilă în perioada 1 noiembrie - 31 martie.
„Măsura este impusă pentru a reduce riscul producerii unor accidente rutiere din cauza vremii instabile, însoțită în această perioadă de ploi, ceață și alte fenomene meteo care reduc semnificativ vizibilitatea în trafic, dar și faptul că afară întunecă mai devreme”, a afirmat Ana Chiselița.
În pofida măsurii stabilite, au existat șoferi care au neglijat regula și au fost sancționați de polițiști.
„Începând cu 1 noiembrie 2024, 8 948 de conducători auto au fost amendați pentru neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi. Amenzile stabilite variază de la 300 până la 450 de lei, fără aplicarea punctelor de penalizare”, a menționat Ana Chiselița.
Totuși, chiar dacă expiră această perioadă, în cazul condițiilor meteo nefavorabile, va fi necesară includerea luminii de întâlnire sau a farurilor anti-ceaţă.
„În aceste condiții, șoferii urmează să se asigure corespunzător și să semnalizeze intenția de schimbare a direcției. Totodată, este importantă creșterea distanței de siguranță între vehicule. Evitați depășirile riscante, care pot deveni extrem de periculoase în condițiile unei vizibilități scăzute. De asemenea, pietonii sunt îndemnați să traverseze strada prin locurile permise și doar după ce se asigură”, a spus Ana Chiselița.
Pentru prima dată, măsura privind conectarea farurilor și pe timp de zi a fost aplicată în anul 2009.
Program prelungit de activitate pentru troleibuzele din capitală în Noaptea Învierii
O expoziție comemorativă despre foametea din 1946–1947 a fost deschisă în fața sediului Guvernului
Târguri cu produse autohtone, organizate în capitală cu ocazia sărbătorilor pascale
Centrele de preluare a apelurilor de urgență vor funcționa în regim non-stop, inclusiv în perioada sărbătorilor
Începe vacanța de Paști a elevilor. Poliția vine cu recomandări pentru părinți și copii
Arderea anvelopelor în Noaptea Învierii, interzisă. Inspectoratul pentru Protecția Mediului atenționează cetățenii
Acces limitat pe Aeroportul Internațional din Chișinău în zilele de Paști
Investiții de 31 de milioane de lei la Ialoveni. Peste 12 mii de locuitori din cinci sate vor avea acces la apă potabilă la robinet
Cum va fi vremea de Paști. Prognoza meteo pentru zilele de sâmbătă și duminică
Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi suspendat pe unele străzi din capitală
Decesul Papei Francisc: Funeralii în termen de nouă zile, conclav în termen de o lună
Speakerul Igor Grosu: „Papa Francisc a fost un simbol al păcii, al unității și al iubirii necondiționate pentru aproapele”
Premierul Dorin Recean, după decesul Papei Francisc: „Fie ca moștenirea sa să ne inspire în continuare spre unitate și pace”
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în legătură cu decesul Papei Francisc: „Lumea se desparte de un promotor neobosit al compasiunii și echității”
Halterofilul Tudor Bratu a cucerit trei medalii de bronz la Campionatul European, desfășurat la Chișinău
Papa Francisc a încetat din viață luni dimineață, la vârsta de 88 de ani, anunță Vaticanul
Creștinii ortodocși intră în Săptămâna Luminată
Săptămâna începe cu vreme frumoasă
Donald Trump: Sper că Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord în această săptămână
Circa 40 de mii de traversări persoane au fost înregistrate la frontieră în ziua de Paști
Numărul apelurilor de urgență la Serviciul 112 a crescut cu 35 la sută
Președintele Zelenski cere Rusiei să nu mai atace obiective civile timp de 30 de zile
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Papa Francisc a apărut în Piața Sfântul Petru, după ce duminică dimineața a avut o întrevedere cu vicepreședintele JD Vance
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor