
Guvernul lansează programul „Centru Plus”. Ministrul Dan Perciun: „Ne dorim să consolidăm sectorul de tineret”
Guvernul Republicii Moldova a lansat astăzi programul „Centru Plus”, destinat extinderii rețelei de centre de tineret și diversificării serviciilor oferite tinerilor. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că acest program de granturi vizează asigurarea unor activități relevante pentru tineri, care să contribuie la dezvoltarea lor profesională și personală, notează MOLDPRES.
„Este un program de granturi prin care ne dorim să extindem rețeaua de centre de tineret și să ne asigurăm că activitățile desfășurate în afara școlii sunt relevante pentru tineri. Vrem să le oferim oportunități de dezvoltare profesională, personală și de petrecere a timpului liber într-un mod constructiv. Anul acesta, credem că ar fi extraordinar dacă reușim să inaugurăm cel puțin două centre noi. Programul vine cu un mecanism competitiv de finanțare și invităm centrele prin intermediul Consiliilor Reionale să aplice pentru resursele necesare”, a adăugat Dan Perciun.
Potrivit ministrului, pentru anul 2025, programul „Centru Plus” are un buget de 4,5 milioane de lei, care va fi distribuit astfel: 3 milioane de lei pentru dezvoltarea resurselor umane și instruirea lucrătorilor de tineret, 500.000 de lei pentru modernizarea infrastructurii centrelor existente, 500.000 de lei pentru înființarea unor centre noi și 500.000 de lei pentru extinderea programelor destinate tinerilor.
Programul „Centru Plus” face parte dintr-o serie de măsuri guvernamentale recente menite să sprijine tinerii, inclusiv programul de două milioane de lei destinat autoguvernărilor studențești și sprijinul acordat consiliilor elevilor.
„Ne dorim să consolidăm sectorul de tineret și să oferim cât mai multe oportunități pentru ca tinerii să deprindă valori democratice, să participe activ în viața comunității și să aibă acces la serviciile de care au nevoie”, a subliniat Dan Perciun.
Reprezentanta UNFPA, Karina Nersesyan, a subliniat angajamentul organizației de a sprijini dezvoltarea centrelor de tineret, menționând importanța investițiilor pe termen lung în acest sector.
„Acest angajament al nostru este unul puternic, iar legătura dintre noi este foarte importantă pentru că investim în tineri și investim în a ne asigura că aceste centre de tineret vor fi prezente pe termen lung”, a declarat Karina Nersesyan.
Nona Mihalcean, șefa Centrului de Resurse pentru Adolescenți și Tineret CRAT, a subliniat că centrele de tineret sunt un loc esențial pentru dezvoltarea tinerilor, oferindu-le oportunități de învățare, socializare și creștere profesională și personală.„ Centrel de dezvoltare nu este doar un spațiu fizic, ci un loc în care tinerii pot învăța, face prietenii și se pot dezvolta”, a declarat Mihalcean.
Directorul Agenției Naționale pentru Tineret, Alex Petrov, a transmis un mesaj important pentru părinți, autoritățile publice locale și tineri.„Centrele de tineret sunt pilonii educației non-formale pentru copiii voștri. Pentru autoritățile care nu au centre, programul nostru este pentru voi. Iar pentru tineri, centrele de tineret vă așteaptă dacă vreți mai mult decât ce vă oferă școala”.
În prezent, în Republica Moldova sunt 73 de centre de tineret și aproximativ 140 de lucrători de tineret. Guvernul își propune să extindă acest număr și să diversifice serviciile destinate tinerilor, pentru a răspunde nevoilor acestora pe termen lung.
Examenele de bacalaureat vor fi susținute de peste 18500 de candidați în 91 de centre
METEO // Vremea continuă să se încălzească. Soare și +20 de grade Celsius, marți
Campania „Învață în Moldova” // Peste 5 200 de absolvenți de liceu au participat la târgurile universităților
13 proiecte din R. Moldova vor beneficia de finanțare în valoare de 3,7 milioane de euro prin Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre
Grup specializat în comercializarea drogurilor la Chișinău, destructurat de Poliție. Doi bărbați, reținuți
Percheziții într-un dosar de corupție. Doi polițiști și un intermediar, reținuți
Compensații la energie pentru 720 de mii de gospodării. Povestea unei familii cu șase copii din Sângerei: „Fără acest ajutor, nu știu cum ne-am fi descurcat”
Circa 23 de mii de persoane au solicitat perfectarea cărții de identitate de tip nou. Maia Sandu: „Încurajez cetățenii să se documenteze despre toate beneficiile și posibilitățile oferite de noul document”
Accident la Orhei. Două persoane transportate la spital cu leziuni corporale
CNAM a transferat circa 974 mil de lei pentru serviciile medicale oferite în luna aprilie
Antreprenorii pot beneficia de sprijin pentru a deveni mai competitivi pe piețele internaționale. CCI a lansat „Academia exportatorilor”
Viceprim-ministra Doina Nistor: Republica Moldova devine un lider regional în digitalizare, cu peste 300 de servicii publice disponibile online
În patru ani, Moldova a crescut de opt ori capacitatea de producere a energiei regenerabile. Dorin Recean: „Avem un potențial mare de dezvoltare”
Activitatea agenților imobiliari va fi reglementată prin lege
Ucrainenii au atacat unitatea militară rusă responsabilă de loviturile cu rachete asupra orașului Sumî
UE cere SUA să-și clarifice poziția asupra taxelor vamale și dorește continuarea negocierilor pentru o înțelegere
Premierul Dorin Recean a discutat cu un grup de investitori străini
Guvernul a lansat Serviciul de asistență pentru moldovenii din diaspora care revin acasă
Președintele ucrainean l-a demis pe guvernatorul regiunii Sumî, după atacul rusesc cu rachete care a ucis cel puțin 35 de persoane
Un grup de copii și tineri au participat la un atelier cu tematică pascală, organizat de Parlament
Granturi în valoare de 8,7 mln de dolari solicitate de fermieri prin Proiectul AGGRI
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu: Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan nu au părăsit țara
Dorin Recean: „Rusia, prin grupări criminale, toarnă bani pentru destabilizarea Moldovei și cumpărarea voturilor moldovenilor”
Accident tragic la Hâncești. Un copil de nouă ani a decedat, după ce a fost lovit de un tractor
Sancțiuni de circa 450 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activități economice ilicite