ro
Societate
09 Mai, 2025 / 10:39
/ 13 Martie, 2025

Parlamentul se va alătura Campaniei naționale de împădurire

Parlamentul se va alătura Campaniei naționale de împădurire. Cu îndemn către deputați de a ieși la marea plantare a venit speakerul Igor Grosu, comunică MOLDPRES.

Șeful Legislativului a îndemnat deputații, dar și cetățenii din întreaga țară, să iasă pe data de 15 martie la plantarea puieților.

„Dragi colegi și cetățeni din întreaga țară, haideți pe data de 15 martie să dăm o mână de ajutor pădurarilor, să ne aliniem campaniei lansate de Ministerul Mediului și să plantăm puieți. Pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, Campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți. Această inițiativă reprezintă un pas important pentru creșterea suprafețelor împădurite și consolidarea eforturilor de protecție a mediului. Să știți că cei care nu reușesc să meargă în acest weekend o pot face pe parcursul lunii”, a spus Grosu.

Potrivit Ministerului Mediului, în această primăvară, Republica Moldova va împăduri 3.500 de hectare de terenuri, prin plantarea a peste opt milioane de puieți. De asemenea, pe parcursul anului 2025, se preconizează plantarea a cel puțin 7.000 de hectare de pădure, similar cu obiectivele stabilite pentru anul 2024.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 de hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile peste 120 de locații din întreaga țară, unde se va putea planta.

Autoritățile anunță că, în următorii zece ani, suprafețele împădurite vor fi extinse cu circa 150 mii de hectare, atât pe terenuri noi, cât și pe terenuri forestiere puternic degradate, proprietate publică sau, în premieră, pe terenuri proprietate privată. Aceste prevederi se conțin în Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor 2023-2032, propus și inițiat de președintele Maia Sandu.

În prezent, rata de împădurire în Republica Moldova este de doar 11%, în timp ce media Uniunii Europene depășește 35%.