Peste 16.400 de solicitări deservite de ambulanță într-o săptămână, la nivel național
Echipele de asistență medicală urgentă din Republica Moldova au deservit, în perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2026, un total de 16.427 de solicitări, dintre care 2.426 au vizat copii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, după acordarea primului ajutor medical la etapa prespitalicească, 6823 de pacienți, dintre care 5499 de maturi și 1324 de copii au fost transportați la instituțiile spitalicești din țară.
Pe parcursul săptămânii trecute, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienții cu următoarele urgențe: 4153 cardiovasculare, dintre care 59 cu sindrom coronarian acut, 2857 respiratorii, 1944 neurologice, inclusiv 257 de accidente vasculare cerebrale, 1868 traumatologice.
Serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească a fost solicitat și în cazul a 71 de persoane afectate de agenți fizici, chimici sau de mediu: 33 de persoane cu combustii; 14 cazuri de hipotermie și 12 cu degerături.
Tot în intervalul menționat, echipele AMU au intervenit la 45 de accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 57 de persoane. Toți pacienții au primit asistență medicală urgentă și au fost transportați la spital pentru tratament specializat.
Datele mai arată că au fost raportate 35 de urgențe toxice, dintre care: 11 intoxicații cu monoxid de carbon, 11 intoxicații cu medicamente, șase cu alcool, patru cu droguri și trei cu alte substanțe.
Autoritățile din domeniul sănătății îndeamnă populația să solicite ambulanța doar în cazuri reale de urgență, pentru a permite intervenția rapidă acolo unde este strict necesar.
Elevii din Chișinău revin la școală cu prezență fizică
Șomerii pot beneficia de subvenții pentru inițierea unei afaceri. Directoarea ANOFM, Raisa Dogaru: „Ajutorul acoperă 80% din cheltuieli”
FOTO // Secția geriatrie a Spitalului raional Edineț, modernizată cu sprijinul CNAM
Circa 4 400 de tătici, beneficiari ai indemnizațiilor paternale în anul 2025. Petru Socolan: „Concediul paternal oferă oportunitatea de a fi alături de soție și copil într-o perioadă importantă pentru familie”
FOTO // Ambulanțe și vehicule, deblocate de salvatori în centrul și sudul țării
FOTO // Toate traseele naționale sunt practicabile. Drumarii rămân mobilizați în teren
Toţi consumatorii, care au rămas fără energie electrică în urma chiciurei, au fost reconectaţi la reţea
Peste 2 100 de consumatori, deconectați de la energia electrică din cauza condițiilor meteorologice
FOTO // Un post voluntar de salvatori și pompieri a fost inaugurat în localitatea Cârnățenii Noi din raionul Căușeni
VIDEO // Pe traseele din țară se circulă în condiții de iarnă. Drumarii continuă lucrările de combatere a lunecușului
VIDEO // Instituțiile statului continuă intervențiile în localitățile țării. Premierul Alexandru Munteanu: „Guvernul va face tot posibilul pentru a oferi condiții sigure pentru cetățeni”
FOTO // Mobilizare în teren pentru asigurarea circulației rutiere. Drumarii acționează prioritar pe sectoarele cu risc sporit de alunecare
Meteorologii anunță Cod Galben de scădere a temperaturii
FOTO // Carabinierii au asigurat căile de acces spre Institutul de Neurologie și Neurochirurgie. Vicedirectorul Octavian Misic: „Aducem mulțumiri pentru ajutorul acordat”
Peste 16.400 de solicitări deservite de ambulanță într-o săptămână, la nivel național
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Tilman Kuban, deputat în Bundestagul german
Traficul aerian de pasageri în 2025: Aeroportul Internațional „Eugen Doğa” – Chișinău în topul performanței europene
Termoelectrica a depus la ANRE o solicitare de ajustare a tarifului la energia termică
Festivalul Primăverii va fi marcat la Chișinău printr-un spectacol. Pe scena Teatrului Național vor evolua artiști din China
Un bărbat din Hâncești, amendat după ce a dat bani alegătorilor pentru a influența votul
Peste 120 de școli au organizat luni lecții online
O nouă rundă de subscriere pe platforma eVMS.md. Cetățenii pot investi în valori mobiliare de stat
Peste un milion de lei, diferență constatată de ANI la un consilier local și raional: acesta riscă să rămână fără mandat
Peste 2800 de încălcări în traficul rutier, documentate de polițiști în zilele de odihnă
Agenția Navală a demarat controalele statului port în Complexul portuar Giurgiulești
Mașină cuprinsă de foc în timpul deplasării, în municipiul Cahul: o echipă de pompieri a intervenit pentru a stinge flăcările
VIDEO // Alexei Buzu: „Centrele Unificate de Prestare a Serviciilor vor fi extinse în toate localitățile, în special acolo unde primăriile vor fi amalgamate”
Lapte praf pentru bebeluși, retras din comerț
Un nou documentar despre războiul din Ucraina, lansat la Chișinău
O femeie din Leova a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu fum