ro
Societate
09 Mai, 2025 / 10:18
/ 13 Martie, 2025

Votat în primă lectură. Tarifele de roaming cu statele UE vor fi plafonate

Moldovenii care călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene vor plăti tarife de roaming mai mici. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în primă lectură cu votul a 68 de deputați, comunică MOLDPRES.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și are drept scop armonizarea costurilor de comunicații mobile internaționale între Republica Moldova și statele UE, astfel asigurând o reducere substanțială a acestora. În așa fel, sunt create premise pentru includerea țării noastre în zona de „roaming la tarife naționale” a UE („Roam like at home”).

Autorii propun introducerea unei plafonări a tarifelor pentru apeluri, SMS-uri și utilizarea datelor mobile în regim de roaming pentru utilizatorii din Republica Moldova care călătoresc în statele membre UE. Mai exact, tariful va fi egal cu cel național.

Potrivit documentului, această plafonare va fi realizată progresiv, urmărindu-se atingerea unui nivel comparabil cu cel din cadrul Uniunii Europene, în conformitate cu legislația europeană privind roamingul. Pe termen lung, tarifele de roaming vor fi eliminate complet.

Respectiv, furnizorii vor fi obligați să trimită utilizatorilor notificări automate în momentul când aceștia intră într-o zonă de roaming, precum și să informeze despre costurile fiecărui serviciu prestat și limitele de consum aplicabile.

Inițiativa legislativă conține și unele măsuri pentru stimularea investițiilor în infrastructura de comunicații electronice, inclusiv în rețelele 4G și 5G.