
Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii vine cu mai multe opțiuni de finanțare pentru fermieri în 2025
Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii oferă fermierilor acces la instrumente financiare dezvoltate în coordonare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Astfel, fermierii pot procura tehnică și echipamente agricole performante, prin mecanisme flexibile de vânzare-cumpărare, inclusiv în rate avantajoase, transmite MOLDPRES.
Obiectivul programului este de a sprijini fermierii neprivilegiați din Republica Moldova prin facilitarea accesului la tehnică agricolă și echipamente necesare pentru modernizarea și eficientizarea activităților agricole.
„Beneficiarii eligibili sunt solicitanți care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: sunt fermieri ale căror exploatații sunt situate în Republica Moldova și desfășoară activități agricole conform Legii nr. 71/2023; sunt persoane juridice sau întreprinderi individuale (inclusiv gospodării țărănești) înregistrate; nu sunt în proces de insolvabilitate; nu au datorii față de Agenție; nu au restanțe față de bugetul public național. Acest criteriu nu se aplică în cazul cererilor de cumpărare în rate a tehnicii agricole și echipamentelor, care au fost retrase și se află în stocul Agenției”, indică ADMA.
De asemenea, instituţia îmbunătăţeşte accesul fermierilor la echipamente moderne de irigare, pentru a spori productivitatea agricolă și eficiența utilizării apei.
„Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească criterii similare cu cele de mai sus. Suplimentar, valoarea finanțării din mijloacele alocate în cadrul prezentului Regulament constituie o sumă maximă de 5 500 000 lei per beneficiar, iar în cazul în care solicitantul deține deja calitatea de Beneficiar activ (beneficiar al cărui contract de vânzare-cumpărare în rate nu a fost achitat integral) în cadrul procedurii de vânzare-cumpărare în rate a echipamentelor de irigare în cadrul Programului dezvoltării sistemului de irigare la scară mică, valoarea ofertei prezentate nu va depăși diferența dintre suma maximă de finanțare de 5 500 000 lei și soldul creanțelor înregistrate de Beneficiar față de Agenție în cadrul procedurii de vânzare-cumpărare în rate a echipamentelor de irigare în cadrul Programului dezvoltării sistemului de irigare la scară mică. Totodată, este necesară deținerea dreptului de proprietate sau alt drept real de folosință valabil și înregistrat corespunzător asupra terenului/terenului agricol unde intenționează să instaleze echipamentul pentru un termen de cel puțin 2 ani”, explică sursa citată.
ADMA sprijină şi fermierii din sectorul zootehnic în modernizarea fermelor prin achiziția de echipamente.
„Se aplică aceleași criterii de eligibilitate, cu un plafon de 2.000.000 lei și condiția apartenenței la o asociație profesională relevantă. Totodată, solicitantul trebuie să dețină dreptul de proprietate sau alt drept real de folosință valabil și înregistrat corespunzător asupra bunului imobil unde intenționează să instaleze utilajul destinat domeniului zootehnic pentru un termen de cel puțin 2 ani”, arată Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii.
Tot în acest an, Agenţia susţine adoptarea tehnologiilor digitale de către fermieri pentru eficientizarea producției, cu un plafon maxim de 700.000 lei per beneficiar; adoptarea tehnologiilor verzi (panouri fotovoltaice), cu un plafon maxim de 2.500.000 lei per beneficiar, plus necesitatea avizelor de racordare.
„Oferim şi finanțare exclusivă pentru producătorii agricoli care desfășoară activitate agricolă pe teritoriul ţării, ce include producţia, creşterea sau cultivarea de produse agricole, precum şi prelucrare primară/finită a produselor agricole, mulsul, creşterea şi deţinerea animalelor în scopuri agricole sau menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu, agro-turismul”, rezumă ADMA.
Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) este instituţia care facilitează accesarea și implementarea finanțărilor sub formă de donații și/sau împrumuturi acordate de organizații internaționale/naționale finanțatoare, preponderent ce țin de dotarea producătorilor agricoli autohtoni cu tehnică agricolă.
Peste 100 de agricultori din Telița își vor putea iriga terenurile grație unui sistem modern construit cu sprijinul IFAD
Numărul mașinilor electrice înregistrate în Moldova a crescut constant în ultimii ani
Investiții de 27,3 milioane de lei în valori mobiliare de stat, în doar patru zile de la lansarea perioadei de subscriere
Antreprenorii autohtoni își pot promova produsele în România. Expoziția „Republica Moldova prezintă” va fi organizată în orașele Vaslui, Cluj și Brașov
Un nou record de producere a energiei din surse regenerabile. Ponderea acesteia a atins cota de 36 la sută
Curs valutar anunțat de BNM: Euro scade, iar dolarul crește
Reuniunea Constituenței FMI și Băncii Mondiale // Anca Dragu: „R. Moldova demonstrează că prin reforme și parteneriate strategice poate construi un viitor european”
Dorin Junghietu, la Londra: „Independența energetică nu este doar un obiectiv strategic, ci o necesitate vitală”
Noi tarife pentru servicii de distribuție a gazelor naturale și de alimentare cu apă, aprobate de ANRE
Moldova va primi finanțare europeană prin Programul Interreg Europe 2021–2027
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Răstignirile de piatră din Călărași – mărturii ale credinței și artei populare
Kremlinul a respins propunerea lui Zelenski de a declara un armistițiu de 30 de zile
Autorităţile vor institui un control mai strict asupra microorganismelor modificate genetic
Polițiștii și carabinierii vor primi echipamente tactice moderne din partea Turciei
Ziua Victoriei și Ziua Europei, celebrate în Republica Moldova printr-o serie de evenimente. Daniel Vodă: „Este important să marcăm Ziua de 9 mai cu omenie și fără politică”
A fost stabilit terenul pentru construcția Centrului de Reciclare și Management Ecologic pentru șapte localități
Speakerul Igor Grosu îndeamnă diaspora să se înregistreze pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie: „Suntem o singură familie, cu aceleași drepturi și visuri, fie că trăim în țară sau peste hotare”
Renumita soprană Nelly Miricioiu vine pentru prima dată la Chișinău pentru un masterclass de artă vocală
Guvernul a aprobat modificări ce vor aduce mai multă claritate în procesul de fabricare și comercializare a preparatelor și produselor din carne
Şeful ASD, Sergiu Bejan: „Banii ce vor veni din podul rutier peste Prut vor permite să întreținem mai bine şi celelalte drumuri din ţară”
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți în Italia și Spania
Poliția Republicii Moldova va fi reorganizată
Republica Moldova accelerează liberalizarea pieței gazelor
Premierul Dorin Recean, despre Planul Național de Dezvoltare: „Reflectă efortul de construcție a țării noastre, dar și de aliniere la standardele de viață ale UE”
UE a prelungit cu un an sancțiunile împotriva celor care amenință suveranitatea Republicii Moldova