
Autorităţile explică în localităţile ţării despre aplicarea raţională a pesticidelor
Inspectorii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), de comun cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, desfășoară în această săptămână acțiuni de promovare a aplicării raționale a pesticidelor, pentru a reduce efectele toxice asupra sănătății omului și a mediului înconjurător, transmite MOLDPRES.
Specialiştii le explică oamenilor ce sunt pesticidele și care sunt riscurile utilizării incorecte a acestora.
„Este important să se ştie cât mai mult despre gestionarea corectă a produselor de uz fitosanitar și fertilizanți, modul de utilizare a pesticidelor în gospodării, importanța echipamentului individual de protecţie, depozitarea și păstrarea pesticidelor. Aceastea, precum și alte subiecte importante, sunt puse în discuție în cadrul întâlnirilor cu operatorii din domeniul agroalimentar și cetățenii care vor utiliza pesticidele în gospodării”, explică ANSA.
Deși au un rol esențial în dezvoltarea agriculturii, pesticidele trebuie utilizate corect, pentru a evita orice efect toxic asupra omului și a mediului înconjurător. De aceea, specialiștii din cadrul ANSA vin cu informații și recomandări importante pentru cetățenii care vor utiliza pesticidele în gospodării.
„Procurați pesticide doar din magazinele agricole specializate, autorizate spre comercializarea acestora pentru populație, în ambalaj mic; consultați un specialist care activează în cadrul magazinului ( persoană instruită, cu studii în domeniu), referitor la dăunătorul culturii protejate, produsul recomandat în acest scop, norma de utilizare (concentrația); studiați atent informația de pe ambalaj”, precizează ANSA.
Eticheta trebuie să conțină: modul de utilizare, căror culturi li se aplică şi/sau împotriva căror organisme dăunătoare se utilizează produsul, țara de origine, procedeul aplicat, doza (norma de consum), numărul de tratamente, termenul de descompunere, perioada de așteptare, interdicțiile sau limitările în cazul aplicării, particularitățile explozibile şi/sau inflamabile ale produsului şi ale ambalajului, măsurile de securitate la aplicarea produsului, metodele de acordare a primului ajutor medical în caz de intoxicare, denumirea comercială a preparatului, conținutul substanței active, forma preparativă, firma producătoare şi adresa juridică a acesteia, numărul lotului de marfă şi data fabricării ei, riscurile pe care le prezintă pentru om, animale şi mediu, acțiunea produsului, efectele secundare şi termenul în care acestea se manifestă, condițiile de păstrare şi ambalare, alte informații prevăzute în actele normative etc.
„Pregătiți soluția pentru tratarea culturilor într-o cantitate minimă, pentru a fi utilizată în totalitate la prelucrarea plantei; folosiți echipamente de protecție individuale: halate, mănuși impermeabile, ochelari, respiratoare, cizme etc., pentru a preveni expunerea la pesticide sau pătrunderea acestora în organism prin ingerare, inhalare sau prin contact cu pielea; sectoarele aferente caselor de locuit se vor trata doar în cazul pericolului răspândirii în masă a dăunătorilor și a bolilor plantațiilor verzi, cu norma minimă de consum a preparatului; tratările se vor efectua în orele de dimineață sau de seară, pe timp fără vânt, în zile înnorate, la temperatura minimă a aerului; respectați termenul de așteptare din ziua ultimului tratament cu pesticide a culturii și recoltarea, indicat pe ambalaj”, menţionează sursa citată.
Produsele de uz fitosanitar (pesticidele) se păstrează în locuri izolate, închise și inaccesibile pentru copii sau persoane străine.
Aplicarea pesticidelor pe loturile individuale (grădini, cotele individuale de pământ) prezintă un pericol pentru oameni, animale, păsările domestice, albine, în cazul când, elementar, nu se respectă cerințele menționate mai sus, rezumă Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
Circa 1 200 de camioane programate în BQS au traversat frontiera timp de două luni de la lansarea sistemului digital
Rusia lovește economic din nou, fără motiv, Republica Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni
În raionul Ştefan Vodă au demarat lucrările de reabilitare a sistemului centralizat de irigații
Întreprinderile agricole din mediul rural pot accesa granturi europene pentru dezvoltarea afacerilor
Acces facilitat la asistență tehnică și financiară pentru micii antreprenori și producătorii agricoli
Modernizarea CFM // Stația feroviară Prut 2, evaluată privind capacitățile tehnice și logistice de operare cu containere
Reformele în agricultura moldovenească și direcțiile de dezvoltare a sectorului, discutate la Bruxelles
Euro și dolarul scad
Agricultorii vor beneficia de rambursarea sumei impozitului funciar
Franţa va susţine proiectele de infrastructură din Republica Moldova
Succese în tehnologie: 39 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de Informatică
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Național „Nistrul de Jos”, exemplu viu de prietenie între om şi natură
„Barock, ba Romantic”, concert susținut de Camerata Chișinău pe scena Ateneului Român
CNAS a transferat 73 de mln de lei pentru finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna aprilie
Autobuz școlar, implicat într-un accident rutier la Ocnița. MEC: Copiii aflați în autobuz, însoțitorul și șoferul sunt în siguranță și nu au avut de suferit
Președinta Maia Sandu a discutat cu liderii comisiilor pentru politică externă din parlamentele țărilor nordice și baltice
ANI nu va mai elibera Certificate de Integritate
Cinci persoane au chemat ambulanța săptămâna trecută după ce s-au intoxicat cu alcool
Trei angajați ai Ambasadei Ruse, declarați persoane indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova
VIDEO // CNA: Cei 30 000 de dolari, recunoscuți în calitate de corp delict în dosarul unei deputate, au fost trecuți în folosul statului
Guvernatoarea BNM, la București: „Republica Moldova a fost reașezată pe harta lumii, alături de marea familie europeană”
Ambasadorul desemnat al Federației Ruse, convocat la MAE
Peste 7 400 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală
Veniturile disponibile ale populației au crescut cu 7,5% în 2024
Deputata Irina Lozovan a fost condamnată la șase ani de închisoare